Jo Jo Dan - „leul” nebăgat în seamă, dar care e la un pas de centura mondială a semimijlociilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După un meci la fel de echilibrat ca şi prima confruntare dintre cei doi pugilişti, Ionuţ Dan Ion alias Jo Jo Dan l-a învins la puncte, printr-o decizie împărţită, într-o gală desfăşurată în Canada, la Quebec, vineri noapte, pe canadianul Kevin Bizier. Astfel, la 33 de ani, boxerul giurgiuvean va avea şansa ca în 2015 să lupte pentru centura mondială a semimijlociilor, versiunea IBF, contra campionului en-titre, britanicul Kell Brook.
Ar fi o încununare meritată, deşi cumva nesperată, a carierei unui luptător nu senzaţional, dar ambiţios, tenace şi, mai ales, cinstit cu sine însuşi, dar şi cu sportul căruia i s-a dedicat. Ionuţ şi-a trăit aproape toată cariera în umbra rezultatelor şi charismei lui Lucian Bute. Deşi cu un look ce-l recomandă chiar şi pentru prezentări de modă, „Jo Jo Dan”, cum şi-a ales să fie numit pe ringurile lumii, n-a avut vizibilitatea şi popularitatea, nici măcar în România, a fostului „mister KO”. Sigur, Bute a devenit campion mondial mult mai devreme, în octombrie 2007, păstrând centura vreme de aproape 5 ani şi aruncându-ne într-un fel de iluzie despre potenţialul său. Dar, în tot acest timp, Ionuţ îl făcea, de exemplu, KO în repriza a 3-a pe un Raul Balbi - marele adversar al lui Doroftei din două încleştări memorabile – sau îl învingea evident în ring , deşi nu şi pe buletinele de arbitraj, pe turcul Selcuk Aydin, chiar la Istanbul, într-o luptă pentru titlul WBC Silver la semimijlocie. Acum, după cea de-a doua victorie în faţa lui Bizier, Ionuţ are ocazia, marea ocazie, de a lupta pentru un titlu mare, adevărat, cel al versiunii IBF, din postura de challenger oficial. Am urmărit cu emoţie lupta de vineri, pentru că chiar mi-aş dori să-l văd pe Jo Jo într-un meci de titlu, unde sunt sigur că ar da tot ce are el mai bun. A fost o încleştare echilibrată, plină de acţiune, deşi pe alocuri, haotică, terminată, din fericire, cu bine pentru român.
Sunt însă câteva lucruri pe care le-aş schimba la stilul lui Ionuţ. Ori nu înţeleg eu de ce le aplică în felul în care le aplică. Defensiva e în multe momente cvasiinexistentă. Ionuţ e un tip curajos, care intră la bătaie, dacă adversarul asta vrea, dar Bizier nu e, totuşi, chiar cel mai mare puncheur al categoriei. Un pumn bine plasat îl poate doborî urgent pe român, dacă vine din partea cuiva cu forţă adevărată în lovitură. Grija lui Ionuţ pare, mai degrabă – cum ar spune brazilienii în fotbal – să dea mai mult decât încasează. Dar dacă îţi iese în cale o „Germanie” a boxului, te poţi trezi tăvălit la podea şi încasând un „1-7” chiar la tine-acasă.
Apoi, nu prea văd croşee adevărate la Ionuţ. El, deşi are avantajul de a fi stângaci, loveşte mai variat cu braţul din faţă, cu dreapta, în timp ce stânga pare „prinsă” mai ales în obişnuinţa upercutului la corp. Dar şi upercutul de stânga e niţel bizar. Majoritatea acestor lovituri expediate de Ionuţ erau upercuturi la... abdomen sau în zona centurii lui Bizier. Sigur, pumnul în abdomen macină, secătuieşte adversarul, dar, de unu singur, nu-l îngenunchează precum cel la ficat. Şi nu am văzut un upercut dat prin exteriorul cotului drept, cel cu care adversarul încearcă să-şi protejeze zona ficatului. Unul de felul celui cu care Gatti – Dumnezeu să-l ierte! – l-a răpus pe „Moşu” Doroftei. Upercutul lui Ionuţ pare „telefonat” şi aproape invariabil plasat în centrul abdomenului, mai sus sau mai jos cu o palmă. Sigur, e şi asta o posibilitate, dar şansele de a termina meciul în acest fel sunt teribil de mici când ai în faţă, totuşi, un sportiv antrenat ca şi tine, nu vreun băiat de cartier cu gură mare şi atât.
Mărturisesc însă că am strigat de bucurie - „Esteeee!!” - la auzul verdictului, mai ales că meciul chiar a fost pe muchie de cuţit. Şi mi-a fost teamă ca nu cumva, în aceste condiţii, „culisele” să decidă că e rândul lui Bizier pentru o victorie la puncte. Şi, automat, pentru o şansă la titlu. Dar, în ciuda unui proverbial „înecat la mal” românesc, Ionuţ a primit decizia. Acum să sperăm că nu va interveni nimic în cursul firesc spre lupta cu Kell Brook, deţinătorul centurii IBF a semimijlociilor. Un britanic tare, cu victorii consistente în carieră şi neînvins în 33 de lupte.
Cu toate astea, nu cred ca Brook poate deveni un soi de ”Froch” al lui Ionuţ. Jo Jo chiar are inimă de boxer. Loveşte şi câştigă sau încasează şi pierde, el merge mereu înainte, mai departe. Şi uită meciul anterior încă de a doua zi. Pentru că tot ce contează este, întotdeauna, meciul următor. Şi victoria. Iar dacă e să pierzi, mai contează şi cum pierzi... Ca un leu sau ca o căprioară speriată... Iar Ionuţ, în ciuda chipului de băiat cuminte şi frumuşel, e chiar un leu...
[responsive-video player="youtube" identifier="F6YpmPez9ug" autoplay="0"]
