Jo Jo Dan va boxa cu Kevin Bizier pentru a deveni challenger oficial la titlul mondial IBF al semimijlociilor

Comentează
Arhiva foto

După patru victorii consecutive ce au urmat înfrîngerii din 2011 în faţa turcului Selcuk Aydin, Ionuţ Dan Ion, adică Jo Jo Dan, se află în faţa şansei vieţii lui de a deveni campion mondial al categoriei semimijlocie, la una dintre versiunile majore din box, IBF. Pentru giurgiuveanul de 33 ani, stabilit în Canada, în faţa lui se mai află doar două „hopuri”. Lupta pentru a deveni challenger oficial, apoi, dacă o va căştiga, cea pentru titlul mondial.

În prima dintre ele, cea care va stabili challengerul oficial la titlu, luptă a cărei dată nu a fost încă stabilită, el îl va întâlni, însă, pe canadianul Kevin Bizier şi nu pe italianul originar din Sierra Leone, Leonard Bundu, aşa cum era programat iniţial. După cum scrie chiar Ionuţ pe o reţea de socializare, „Bundu a fugit... s-a retras cu coada între picioare”.

Fără să precizeze motivul acestei „fugi”, Jo Jo Dan îşi arată, în acelaşi timp, respectul pentru Bizier care a acceptat să-l înlocuiască pe Bundu, promiţându-i, însă, o bătaie şi mai mare decât la precedenta întâlnire. Asta pentru că, în noiembrie anul trecut, Ionuţ s-a mai înfruntat cu Bizier într-o luptă extrem de echilibrată în care românul a fost declarat învingător, după 12 reprize, printr-o decizie „împărţită”, unul dintre arbitrii-judecători „văzându-l” câştigător pe Bizier, ba chiar cu o decizie clară, de 117–110 (imagini de la acel meci, în fotografie, Jo Jo Dan fiind cel din stânga).

Bizier este un boxer cu un palmares mai mult decât onorabil, câştigând 23 de partide, dintre care 16 prin KO. Singura înfrângere este cea suferită în acel meci din noiembrie, în faţa lui Ionuţ, când în joc a fost şi centura intercontinentală IBF, dar şi cea nord-americană la categoria semimijlocie (welterweight).

Dacă lucrurile vor merge bine pentru Ionuţ şi va trece, din nou, de Bizier, el ar urma să-l întâlnească, într-o luptă cu titlul mondial „pe masă”, pe campionul versiunii IBF care, la ora actuală, este britanicul de 28 de ani, Kell Brook. Acesta l-a deposedat de titlu, surprinzător pentru mulţi, pe americanul Shawn Porter, după o decizie la puncte, într-o gală desfăşurată la jumătatea lunii august, chiar în SUA.

Deşi şi-a trăit cariera de boxer mai mult în umbra performanţelor lui Lucian Bute, Ionuţ are şansa acum, ca din două „lovituri” să îi ia „faţa” acestuia şi să se încununeze campion mondial al uneia dintre versiunile majore al boxului, şansă pe care Lucian nu se ştie când sau dacă o va mai avea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
MONDEN
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul Finanțelor din România se căsătorește azi
13:55
Ploi, descărcări electrice și temperaturi cu 7 grade mai mici în București. ANM a emis prognoza pentru weekendul 12-13 septembrie
13:55
România a câștigat 3 medalii de aur, 5 de argint și una de bronz la Campionatele Balcanice de Canotaj de la Plovdiv, din prima zi
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate