Marian Drăgulescu (35 de ani) a ratat ieri podiumul olimpic în proba de sărituri, dar refuză să depună armele. Gimnastul a anunțat că se gândește că concureze și la viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice.
Marian Drăgulescu s-a clasat pe locul 4 în finala la sărituri de la Jocurile Olimpice găzduite de Rio de Janeiro. Sportivul a încercat să lase impresia că nu este foarte afectat de ratarea podiumului. “Nu sunt trist. Sunt bucuros că m-am calificat, că am ajuns aici, că am fost la notă egal cu locul 3, chiar dacă am pierdut medalia”, a declarat Drăgulescu, citat de tolo.ro.
Marian Drăgulescu nu vrea să renunțe la visul său: câștigarea unei medalii olimpice de aur, singura care îi lipsește din palmaresul impresionant. “Nu, nu mă retrag! La anul sînt europenele și, dacă sînt sănătos, privesc spre Tokyo!”, a afirmat gimnastul care de-a lungul carierei a câștigat 8 titluri mondiale și 9 titluri europene. Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în 2020, când Marian Drăgulescu va avea 39 de ani.