Laurenţiu Marinescu (31 de ani), singurul jucător ploieștean din lotul cvasiretrogradatei Petrolul, cel mai vechi component al echipei, nu mai vrea să rămână la echipă, anunță jurnalulph.ro!

Mijlocaşul a lipsit nemotivat de la ultimele două antrenamente. Intenţia sa de a rezilia contractul cu Petrolul este cât se poate de clară, din moment ce a apelat la ajutorul sindicatului fotbaliştilor.

Preşedintele AFAN, Emilian Hulubei, a sunat la club pentru a discuta cu oficialii echipei despre acest subiect.  

Laurenţiu Marinescu s-a întors la Petrolul odată cu “lotul U Cluj”, în 2012. Fotbalistul a suferit o accidentare teribilă exact când se afla în vârf de formă, în 2013, fiind obligat să facă recuperare o lungă perioadă de timp.

În timp ce se afla în Spania, la operaţie, clubul i-a prelungit contractul.  

“Nu este vorba despre bani. Din punctul ăsta de vedere, am acceptat micşorarea contractului  şi am rămas aici să joc. M-am gândit că sunt ploieştean, că am crescut aici şi că voi ajuta echipa. Este vorba despre imaginea mea şi despre faptul că nu s-au respectat anumite lucruri. Mi s-a spus că voi avea un rol important în echipă, am tras tare în cantonament, am muncit foarte mult şi  m-am remarcat în timpul stagiului. Acum, mă bagă în teren 10 minute. Nu este corect, am muncit foarte mult. Nu înţeleg de ce sunt tratat aşa. Am muncit, m-am pregătit mai mult ca alţii şi meritam să joc mai mult”, a declarat mijlocaşul pentru jurnalulph.ro.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.