Conflictul dintre Federaţia Română de Fotbal şi Gică Hagi, în ceea ce priveşte selecţionarea la loturi a fotbaliştilor de la Viitorul, pare că nu s-a încheiat.După ce Gică Hagi a acuzat antrenorii de la loturi că-i "ocolesc" jucătorii, Liţă Dumitru a confirmat acest lucru!Fostul mare internaţional, aflat o perioadă pe banca naţionalei de juniori a României, a precizat că cele spuse de Gică Hagi sunt adevărate. ”Părerea lui Hagi a fost corectă. Eu am fost antrenor la echipa naţională şi mie mi s-a spus să nu mai iau jucători de la Gică Hagi. Oficiali din Federaţie mi-au spus asta", a declarat Liţă Dumitru la Sport Total FM.Fostul căpitan al Stelei din anii 70 a continuat: "Eu eram antrenor la grupa 96. Asta s-a întâmplat după venirea lui Răzvan Burleanu. Gică Hagi a avut motive întemeiate. Eu am mai spus asta, dar nu am fost băgat în seamă".
Liţă Dumitru spune că nu s-a lăsat intimidat de cei care îi sugerau să nu mai convoace jucători de la echipa lui Hagi şi a continuat să-i ia la loturi pentru că "sunt jucători disciplinaţi, bine pregătiţi şi vin de la o academie unde se face fotbal".