Eliminat, sâmbătă, în meciul Hamburg - Stuttgart (4-2), pentru că l-ar fi făcut “găozar” pe arbitru, Ciprian Marica (25 de ani) neagă acuzele şi consideră exagerată măsura dictată împotriva lui de federaţia germană de fotbal.
Potrivit propriei variante, Ciprian Marica este victima unei neînţelegeri. “Sunt şocat din cauza suspendării! «Găozar» nu i-am spus în nici un caz arbitrului. Cine mă cunoaşte ştie că acest cuvânt nu face parte din vocabularul meu. Westermann (n.r. - fundaşul lui Hamburg) i-a zis lui Stark (n.r. - arbitrul meciului) că i-aş fi spus «găozar» şi aşa am primit cartonaşul roşu”, a declarat atacantul lui Stuttgart în Bild.
Şi-a cerut scuze tuturor
În schimb, românul recunoaşte că i-a reproşat “centralului”, pe un ton civilizat, faptul că deciziile sale avantajau gazdele.
Penalizat cu 50.000 de euro, cea mai mare amendă din istoria clubului şvab, Marica şi-a cerut scuze tuturor, dar pretinde că nu a încercat decât să-şi ajute echipa: “Sunt vinovat că nu am stat liniştit. Îmi cer scuze echipei, suporterilor şi clubului, dar m-am implicat în acea fază din dorinţa de a-mi ajuta coechipierii”.