Meciul rundei se joacă la Dublin. Irlanda și Franța repetă pentru Cupa Mondială / VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Victorioase în prima rundă a ediției 2015 a Turneului celor 6 Națiuni, echipele de rugby ale Irlandei și Franței se înfruntă astăzi, la ora 19.00 (ora României / Dolce Sport 1), la Dublin. Cele două echipe fac parte din aceeași grupă cu naționala noastră, la Cupa Mondială, dar și cu Italia, care joacă tot azi (ora 16.30), la Londra, cu Anglia.

Favorită în partida de la Dublin este Irlanda. Câștigătoare a ediției de anul trecut, selecționata ”trifoiului” s-a impus (26-3) săptămâna trecută, la Roma, chiar dacă n-a avut o evoluție convingătoare. Irlanda a reușit astfel să obțină a opta victorie la rând în meciurile internaționale, ultimul ei eșec datând din 22 februarie 2014, când s-a înclinat la Londra (10-13). De altfel, în ultimele 16 partide Irlanda a pierdut doar de 3 ori. Pe lângă încrederea pe care le-o dă aceste rezultate, ”verzii” vor beneficia în fața Franței și de prezența lui Jonny Sexton, uvertura revenind astfel după douăsprezece săptămâni de absență de pe teren din cauza unor comoții cerebrale.

De partea cealaltă, francezii vor să facă uitată evoluția ștearsă din meciul cu Scoția (15-8), unul în care n-au marcat nici măcar un eseu. Ceea ce li se întâmplă foarte rar ”cocoșilor”. Spre deosebire de irlandezi, oamenii lui Philippe Saint-Andre nu se pot baza pe statistica din ultima vreme, care nu le este favorabilă. În ultimele opt partide, de pilda, ei au pierdut de 5 ori... Iar palmaresul Franței de când PSA îi este antrenor nu este nici el deloc bun în privința meciurilor disputate în deplasare: o victorie în Argentina (2012), două în Scoția (2012 și 2014). E adevărat, însă, că nici n-a pierdut la ultima deplasare la Dublin - 13-13, în 2013.

De-a lungul timpului, echipele de rugby ale Irlandei și Franței s-au confruntat de 92 de ori la nivel de prime reprezentative. ”Verzii” au obținut 30 de victorii, ”cocoșii 55, iar 7 dispute s-au încheiat la egalitate. În ultimele zece dispute, Franța e în avantaj: șase victorii, două egaluri și două înfrângeri.

6 Națiuni, etapa a 2-a, program meciuriAstăzi (sâmbătă, 14 februarie)
Anglia - Italia (ora 16.30 / Dolce Sport 2)
Irlanda - Franța (ora 19.00 / Dolce Sport 1)
Mâine (duminică, 15 februarie)
Scoția - Țara Galilor (ora 17.00 / Dolce Sport 2)



Clasament la zi
1. Irlanda 2 puncte (+23)
2. Franța 2 puncte (+7)
3. Anglia 2 puncte (+5)
4. Țara Galilor 0 puncte (-5)
5. Scoția 0 puncte (-7)
6. Italia 0 puncte (-23)





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta ca Luca Niculescu să fie premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate