"Când pierzi cu 4-0 nu poţi spune că ţi-a ieşit ceva. Avem o perioadă lungă la dispoziţie să punem totul la punct. Jucătorii de la Steaua au fost obosiţi, după cele patru meciuri din Europa League. Nu s-au ridicat la cerinţele mele. Atât au putut jucătorii sau poate tactica nu a fost cea mai bună sau eu nu i-am antrenat cum trebuie. Eu sunt primul vinovat pentru această înfrângere. Nu putem să ne dăm demisia aşa uşor. Avem un contract, suntem în cărţile calificării, trebuie să facem un lot puternic pentru viitoarele preliminarii. La nivelul ăsta cu siguranţă vom mai pierde jocuri, dar în momentul de faţă suntem bine. Ştim cu toţii ce fel de oameni şi caractere sunt în România. E specific nouă să ceri demisia după o înfrângere", a declarat Piţurcă la TVR 1.
După egalul din Ungaria (2-2) şi înfrângerea la scor din Olanda (0-4), mai vechile acuze la adresa selecţionerului au fost reiterate cu forţă sporită: face selecţia pe ”pile”, după principii numai de el ştiute, îşi ia comisioane din vânzarea jucătorilor convocaţi la naţională, este ţinut în braţe de Mircea Sandu, este duplicitar şi revanşard, face jocurile Stelei şi ale lui Gigi Becali, cu care s-a împăcat de curând, sau că are un fetiş cu anumiţi fotbalişti de o valoare îndoielnică. Cert e însă că Piţurcă nu poate fi demis fără să i se plătească o despăgubire de jumătate de milion de euro, cel puţin până ce naţionala nu pierde orice şansă matematică de calificare la Campionatul Mondial 2014, deşi oficial el are ca obiectiv principal calificarea tricolorilor la Europeanul din 2016. La această competiţie condiţiile de calificare vor fi mai lejere, în sensul că pe lângă primele două echipe din cele nouă grupe de calificare, se vor mai califica alte şase naţionale cel mai bine clasate pe locul al treilea.
De această dată, ”Piţi” pare să fi scăpat cel puţin deocamdată prin urechile acului de demitere, cu acea remiză norocoasă de la Budapesta, dar meciurile din septembrie, de la Bucureşti, contra Ungariei (6 septembrie) şi Turciei (10 septembrie), pot fi decisive pentru actualul staff tehnic. În cazul unor rezultate nefavorabile, s-ar putea repeta scenele de la Steaua, din 2004, când fanii îi cântau lui Piţurcă înainte de Crăciun ”Piţi, de Sărbători, să dea Dumnezeu să mori” sau episodul violent din aprilie 2009, când, după înfrângerea naţionalei în Austria, fanii români au încercat să intre la vestiare peste antrenor şi au aruncat cu torţe în autocarul echipei, pentru că ”Satana” refuza să demisioneze.
Foto EPA