Messi are deja 3 trofee consecutive în palmares, la fel ca Michel Platini, în timp ce olandezii Johan Cruyff şi Marco van Basten au reuşit acelaşi lucru, dar nu în ani consecutivi.
Alături de Messi mai sunt nominalizaţi Cristiano Ronaldo (Real Madrid) şi Andres Iniesta (FC Barcelona).
Messi nu a câştigat nici campionatul şi nici Liga Campionilor în sezonul trecut, dar a marcat 91 de goluri în 2012, doborând recordul de 85 goluri realizat în 1972 de legendarul Gerd Muller.
Cristiano Ronaldo a marcat 46 de goluri în sezonul precedent din Spania, însă Messi a reuşit 50. Portughezul a câştigat însă titlul cu Real Madrid şi a ajuns cu Portugalia în semifinalele Euro 2012.
Iniesta este prototipul vedetei modeste, care a contribuit la câştigarea Euro 2012 de către Spania, fiind declarat cel mai bun jucător al competiţiei. A fost ales de asemenea cel mai bun jucător al UEFA în sezonul 2011/2012.
Câştigătorul va fi desemnat prin votul căpitanilor echipelor naţionale, al selecţionerilor şi al jurnaliştilor din întreaga lume, potrivit Agerpres.
Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.