Mircea Diaconu îl atacă pe Mutu: ”Brânza bună în burduf de câine” Vezi ce zice de Becali!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cum se îmbină actoria cu politica?
Mircea Diaconu: Sunt două profesii la fel de vechi şi destul de asemănătoare. Şi în actorie sunt cabotini, şi în politică sunt farsori. Însă, în măsura în care sunt făcute cu credinţă şi talent, pot fi două profesii cât se poate de onorabile. În orice caz fiind la fel de vechi ca prostituţia, este clar că nu se poate fără ele.
Vă place sportul?
La început puţină teorie. Dacă este mişcare, dar nu pur şi simplu, ci ordonat şi cu reguli foarte precise, e clar că nu se poate fără creier. Ceea ce înseamnă că mişcarea trupului şi mişcarea creierului sunt ecuaţia zilnică a unui om activ. Altfel, ţi se umflă doar muşchii sau... calci în toate străchinile. Mi-am consumat copilăria cu mult înaintea calculatorului sau televizorului, aşa că terenul meu de joacă avea cam 10 km pătraţi. Seara, când veneam acasă, mă aşezam la masă, dar nu apucam să mânânc pentru că adormeam instantaneu. Asta a însemnat corp sănătos. Aşa că în clipa în care m-am întâlnit cu sportul, ca ordine şi reguli, m-am adaptat foarte uşor.
Aţi practicat vreun sport?
Nu unul singur. În liceu am fost selecţionat în echipa de handbal. Am participat şi la campionate regionale, dar n-am reuşit să trecem mai departe. Am făcut aproape toate disciplinele de atletism, dar şi puţin box. Îmi place orice formă sau întrecere sportivă care nu este afacere, aranjament sau demostraţie. Îmi place sportul de competiţie.
Dar despre fotbal ce părere aveţi?
Din păcate, fotbalul s-a îndepărtat de noţiunea de sport şi a devenit afacere. Mă deranjează spectacolul de prost gust al acestei specii nesportive care se numeşte finanţator. În mintea mea, o întrecere sportivă ar trebui să fie ca o demostraţie de nobleţe, fair-play şi vointă, atribute ale învingătorului de orice fel. Astea se cântăresc în ovaţii şi admiraţie. Dacă se cantăresc doar în bani nu mai putem vorbi de sport. De aceea mă sperie starea de astăzi a fotbalului românesc.
Ce părere aveţi despre lumea fotbalului din România?
Văd o singură ieşire. Ca finanţarea să vină din partea unor structuri, asociaţii, firme mari şi nu din partea unui singur individ care se comportă dictatorial. Ţineam cândva cu un club, cu faimă, culorile şi cu onoarea lui. Cum aş mai putea să fac acest lucru astăzi, când nu mai există decât indivizi, prea puţin instruiţi, care ştiu doar să împartă bani în stânga şi în dreapta, care, până la urmă, vând şi cumpără oameni, distrug simboluri şi falimentează onoarea? Cu atât mai rău mă supăra emisiunile sportive în care nu se vorbeşte decât despre elucubraţiile acestui gen de oameni şi nu despre sport. Iar cei mici nu mai ştiu ca cine vor să fie: ca sportivul din teren sau ca vătaful din tribună. Nu vi se pare că ne-am îndepărtat cam mult de greci?
Aţi jucat în vreun film legat de lumea sportivă?
Da, l-am jucat pe Bela Karoly. În 1989, în filmul ”Campioana”, o co-producţie româno-canadiană care a făcut înconjurul lumii şi a fost foarte apreciat, fiind povestea romanţată a Nadiei Comăneci. Mare parte din filmări au avut loc la Deva, la centrul de pregătire al lotului de gimnastică. Am stat acolo două luni şi am fost coleg de sală cu Octavian Bellu şi Mariana Bitang, cu care am rămas şi astăzi prieten. Mai ales că pe vremea aceea nu găseai nes pe nicăieri, iar ei făceau rost şi mă serveau şi pe mine. Bellu era regizorul meu sportiv. Mă învăţa ce să fac să nu greşesc.
Ce visaţi să ajungeţi când eraţi mic?
Este mai complicat... Ştiu ce nu voiam să ajung. La mine în sat era un individ care se numea Harapu şi care era şeful porcilor, adică îngrijea o turmă de vreo 40 de porci a CAP-ului. Când am trecut de clasa I-a şi n-am vrut să citesc nici o carte, fratele meu mi-a spus că, dacă nu citesc, o să ajung ca Harapu. Aşa că m-am apucat şi de citit, şi de învăţat şi toată viaţa m-am temut să n-ajung ca Harapu. Acum, la sfârşitul carierei, nu ştiu dacă luând locul lui Harapu n-aş fi avut astăzi mai puţine riduri şi mai puţin păr alb... dar nu mai pot face nimic.
Aveţi vreo echipă preferată?
Pâi vedeţi, aşa este corect, să întrebaţi de echipa, de club, de culori, nu de Harapu. Astăzi nu mai am şi sunt foarte supărat.
Aţi mers pe stadion?
Da, de mai multe ori, mai ales la meciuri ale naţionalei. Prima dată în 1967, se juca Romania - Italia şi, dacă nu mă înşel, am pierdut, 0-1. Am fost şi în Regie înainte de a reintra Sportul în Liga I. După prestaţia de anul trecut, nu mă mai duc nici la Sportul.
Despre Sportul ce părere aveţi?
O vreme mi s-a părut cea mai curată echipă, din păcate în ultima vreme cu foarte mult ghinion la antrenori.
Cel mai mare fotbalist român?
Fiecare generaţie se leagă de cei pe care i-a văzut la început. Eu sunt generaţia Dobrin. Sigur că am fost mândru de toate succesele anilor '70, perioada lui Dumitrache, Lucescu, Dumitru şi, mai târziu, cu Hagi şi Gică Popescu, când încă se mai putea vorbi de fotbal ca sport. Astăzi însă, când abia trecem de San Marino, când tot ce contează este ce maşină conduci şi ce top-model ai la braţ, nu mai sunt mândru.
Povestiţi-ne ceva legat de fotbal...
A fost un meci de calificare în care Universitatea Craiova a avut partea ei de glorie, în care trăiam fiecare fază de joc şi ţipam disperat prin casă ”Hai Geolgău!”. Iar dintr-un colţ al camerei, dintre jucării, fetiţa noastră de vreo 3 ani, a început să ţipe cât o ţineau plămânii ”Hai Goău!”... şi Gogau s-a conformat şi a dat gol.
Ce credeţi despre echipa naţională?
Faliment!
Dar despre fotbalul românesc?
Trebuie reinventat.
Despre Adrian Mutu ?
Brânza bună în burduf de câine.
Despre Gigi Becali?
"Lasă-ne, lasă-ne!"
Ca om politic, ce credeţi ca ar trebui făcut pentru sportul românesc? Se merită să investim în sport ?
Pâi, când România era o putere sportivă mondială, nu aveam nici o sală de sport în sate, nu aveam patinoare goale sau bazine fără apă! Atunci se făcea sportul din şcoală, peste tot, la toate nivelurile şcolare, concursuri, ambiţii, selecţii! Iar investiţia trebuie făcută în primul rând în oameni, în mentori! Şi acolo unde se întâmplă ceva, unde există premise, trebuie să stimulezi financiar, să investeşti pentru a ajunge la performanţă. Îmi vine în cap un profesor de sport dintr-un sat, fără nici o sală de sport, care a pregătit o mulţime de elevi dintre care câţiva au ajuns foarte sus în compeţii sportive. În acest gen de oameni trebuie investit, care pot stimula, pot crea şi pot face din nou ca România să fie o putere mondială. Nu vedeţi ce greutate a avut revenirea lui Octavian Bellu la lot? Omul sfinţeşte locul.
Sursă: fcsportulstudentesc.ro
