Mircea Lucescu îl susține pe Laurențiu Reghecampf, în disputa cu selecționerul Anghel Iordănescu, referitoare la convocarea jucătorilor pentru stagiul de pregătire alnaționalei României, programat la sfârșitul lunii ianuarie.

Antrenorul Stelei nu este de acord să-i pună la dispoziție selecționerului toți jucătorii solicitați pentru cantonamentul de două săptămâni ce va fi organizat cu fotbaliști din Liga 1. 

”Cred că echipa națională ar trebui să ia jucătorii doar pentru niște jocuri de pregătire. Să fie ceva pe termen scurt, cu un program foarte scurt! După părerea mea jucătorii trebuie să rămână la cluburi! Toți să se antreneze la cluburi, iar la lot să meargă doar dacă sunt meciuri de pregătire, de asamblare, de organizare. Totuși nu cred că între echipa națională și echipele de club ar trebui să existe divergențe!”, a declarat antrenorul lui Șahtior Donețk, pentru DolceSport.

Reghe a vorbit despre cantonamentul echipei naționale din această iarnă și a tras un semnal de alarmă, dar i-a și transmis un mesaj selecționerului:

”Eu sunt împotriva acestui cantonament și să am o discuție cu selecționerul Iordănescu pe această temă. Noi lucrăm foarte bine la club, iar mie mi cere performanță la Steaua. Dacă eu nu am jucătorii în perioada de pregătire nu pot răspunde pentru rezultatele Stelei, asta să fie foarte foarte clar!!!

Nu înțeleg de ce trebuie echipa națională să facă un cantonament în aceeași perioadă cu cluburile! Antrenorii echipei naționale nu au încredere în antrenorii și în ședințele de pregătire care se fac la cluburi în perioada respectivă? Ce altceva să înțeleg?!”.

Pe de altă parte, Marius Șumudică, antrenorul liderului Ligii 1, nu pune bețe-n roate acțiunii naționalei.

 ”Câți jucători vor fi selecționați la echipa națională, Astra va da cu cea mai mare plăcere. Este o mândrie pentru mine ca antrenor să am jucători la națională. Asta înseamnă că avem valoare. Domnule Iordănescu, vă transmite ceva Șumudică, în momentul în care vreți să luați și jumătate de echipă, eu vin cu ei la aeroport”, a afirmat Șumudică.

Naționala României va participa la Euro 2016 din Franța (10 iunie – 10 iulie), unde va juca în grupă contra Franței, Elveției și Albaniei. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.