Mircea Lucescu, selecționerul Turciei, a fost prezent aseară în tribunele stadionului din Harkov unde s-a disputat partida Șahtior Donețk – AS Roma, scor 2-1, din optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Românul a revenit pe pământul unde a făcut istorie și la clubul unde a avut cel mai lung mandat din cariera lui de antrenor.

Mircea Lucescu s-a întors la Șahtior! Un turc de la Roma i-a luat ochii

Mircea Lucescu a profitat de ocazie pentru a-l urmări pe viu pe turcul Under, de la Roma, care a deschis scorul, chiar înainte de pauză.

Lucescu a pregătit-o pe Şahtior între 2004 şi 2016, perioadă în care a cucerit 22 de trofee: o Cupă UEFA (2009), 8 titluri în Ucraina (2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014), 6 Cupe ale Ucrainei (2004, 2008, 2011, 2012, 2013, 2016) şi 7 Supercupe ale Ucrainei (2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015).

Acesta a fost primul meci al „minerilor” pe care Mircea Lucescu l-a văzut pe viu după plecarea de la gruparea ucraineană.

Pe rândul de jos, la doar câteva scaune distanță, a luat loc și Andrei Șevcenko, cel mai mare fotbalist ucrainean din istorie. Fostul atacant de legendă al Milanului este, începând din vara anului 2016, selecționerul Ucrainei.

CITEȘTE ȘI: 

JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 6: Militarii români îi învață pe afgani să tragă cu tunul – VIDEO

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.