Mircea Lucescu, veșnicul contestatar al arbitrajelor, i-a alergat pe ”fluierași” cu telefonul ca să le arate cum au greșit la ambele goluri ale meciului Ucraina - Turcia 2-0!Mircea Lucescu a avut parte de un debut de coșmar pe banca tehnică a Turciei, care a fost învinsă la Harkov de Ucraina cu scorul de 2-0. Primul gol marcat de Iarmolenko a fost dintr-o poziție clară de ofsaid. Al doilea, izbutit de același iarmolenko, a venit după o centrare din spatele liniei de fund expediată de Konoplianka.
Cuprins:
Unul dintre secunzi, un italian, i-a arătat erorile de arbitraj la golurile gazdelor. Românul i-a smuls telefonul din mână asistentului său și s-a îndreptat spre arbitrul spaniol David Fernandez Borbalan, căruia i-a reproșat golurile înscrise fraudulos.Mai mult, turcii au reclamat și un penalty neacordat.
Mircea Lucescu a spus la conferința de presă că nu doar arbitrajul a fost de vină pentru eșecul de la Harkov.„Am vorbit cu jucătorii mei şi le-am spus ce am avut de spus. Echipa Ucrainei a fost mai bine organizată şi a meritat să câştige, dar arbitrii au făcut greşeli: primul gol a fost din ofsaid, la al doilea mingea a ieşit din teren, nu ne-au dat un penalty şi i-au iertat de un cartonaş roşu. E adevărat că am făcut şi multe greşeli, dar a fost foarte greu să-mi mai motivez jucătorii după ce am primit golul de 2-0”, a spus Lucescu, la conferinţa de presă.
„Nu sunt mulţumit de jocul nostru. Fotbaliştii mei nu sunt încă bine pregătiţi fizic, iar echipa Ucrainei a fost mai rapidă şi a stat mult mai bine din punct de vedere fizic decât noi, putând să joace cu mai multă viteză. S-a văzut că sunt o echipă formată din jucători care joacă la echipele lor de club în fiecare săptămână. La noi nu este cazul. Echipa lor e formată din jucători de la două sau trei echipe, eu am selecţionat jucători de la 10-15 echipe, iar unii dintre ei nu erau pregătiţi să joace la acest nivel”, a adăugat Il Luce.CITEȘTE ȘI: