Monica Roşu: ”Româncele nu mai sunt atrase de sărituri”

Comentează

Pe lângă faptul că este dublă medaliată cu aur la JO de la Atena din 2004 (nr. cu echipa şi la sărituri) Monica Roşu este şi ultima gimnastă ”specialistă”a României în sărituri. Ea ştie motivul pentru care actualele componente ale lotului olimpic al ţării noastre nu se înghesuie să facă o săritură cu un grad ridicat de risc: nu vor să rişte accidentări grave şi nu au o afininitate prea mare faţă de acest aparat. ”Pe vreme când concuram îmi aduc aminte că, pentru mine, ”săritura Amânar” reprezenta o joacă. Preferam să o fac de dimineaţă până seara decât să execut cea de-a doua săritură , pentru care ştiu că am rupt zeci de saltele ca să iasă ca la carte. Iar pentru a avea un exerciţiu valoros trebuie să existe o anumită afinitate faţă de aparatul la care concurezi. Această afinitate le lipseşte fetelor noastre. Mie mi-a plăcut foarte mult să concurez la sărituri”, a explicat Monica Roşu, care, crede că actualele componente din lotul olimpic preferă să facă sărituri de o mai mică valoare ca punctaj, doar pentru a fi sigure de execuţie. ”Sandra Izbaşa ştiu că face două sărituri, cu care, în mod normal, ar putea câştiga primul loc la Campionatele Europene care vor avea loc peste puţin timp în Belgia. Din păcate, însă, la Olimpiadă va fi cu mult mai greu. Acolo este un alt concurs. Vor fi gimnaste care vor prezenta sărituri foarte dificile. Dacă le vor executa corect se vor bate clar pentru medalia de aur”, a adăugat Roşu, care speră ca în anii următori să apară o nouă ”specialistă” la acest aparat. ”Sunt sigură că gimnastele de valoare nu au intrat în sac. Totul e să apară din nou o sportivă căreia să-i placă să concureze la acest aparat”, a mai spus campioana olimpică de la Atena.

Ce înseamnă ”săritura Amânar”

Dinpunct de vedere tehnic ”săritua Amânar” înseamnă o rondă flic cu salt întins şi un şurub cu întoarcere de 900 de grade. Monica Rioşu a explicat pe înţelesul tuturor cum se traduce această săritură considerată una dintre cele mai dificile din lume. ”Practic, după ce te desprinzi de aparat, te învârţi de două ori şi jumătate în aer, la o înălţime de aproape cinci metri, iar, aterizarea, o faci cu spatele la aparat”.

A fost omologată la JO de la Sydney

Simona Amânar- Tabără, cea care a executat în premieră sîăritura care-i poartă numele îşi aminteşte că aceasta a fost omologată de Federaţia Internaţională de Gimnastică, la JO de la Sydney din 2000. ”Federaţia Internaţională nu poate omologa un exeerciţiu sau un element, ca aparţinînd unui anume gimnast, decât dacă acestea erau executate la un Campionat Mondial, European sau la Olimpiadă. De aceea am ţinut foarte mult ca la Jocurile Olimpice de la Sydney, ultima mare competiţie internaţională la care am participat, să prezint o săritură pe care nu a mai facut-o nimeni”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
octombrie însorit
17:59
Temperaturi de -5 grade la munte, dimineața și peste 27 grade, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-12 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
17:32
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
MONDEN
Richard Abou Zaki
17:40
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
Adriana Lima
17:12
Transformarea neașteptată a Adrianei Lima. Silueta modelului a stârnit numeroase comentarii
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
18:50
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:40
Data când intră primii bani pentru elevi pentru noul an școlar: se virează bursele de merit, sociale și tehnologice pe septembrie și octombrie
Exclusiv
18:35
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Horoscop
17:00
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
16:53
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Dormitorul ar trebui să fie oaza ta de liniște, dar de multe ori devine un depozit pentru lucruri care nu-și mai găsesc locul în alte camere.
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
17:28
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Zăpadă văzută de Copernicus
17:05
Cum arată zăpada pe munții României, văzută din spațiu. Fotografie spectaculoasă făcută de Copernicus
Descoperiri arheologice Alba
Analiză
17:00
Orașul roman cu mii de locuitori își dezvăluie comorile la Alba Iulia. Moneda emisă de împăratul uzurpator care a domnit două luni: „Foarte rar găsești așa ceva”
Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov -  Pavilionul Mârzescu. Foto: Google Maps
16:59
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov - Pavilionul Mârzescu. O pacientă a fost găsită carbonizată, anunță Ministerul Sănătății
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale