După 25 de ani de căsnicie, Adrian Comăneci, fratele Nadiei, se află în proces de divorț cu soția Liliana. Deja, cumnata Nadiei a renunțat la verighetă, semn că o împăcare cu Adrian este imposibilă, deși divorțul (cauza se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București) nu s-a pronunțat încă, următorul termen fiind stabilit pentru finalul acestei luni.

La mijloc este o avere de milioane de euro. Divorţul celor doi este un şoc pentru Nadia Comăneci, care a suferit și șocul despărțirii părinților săi. Gimnasta este foarte apropiată de fratele ei şi avea, cel puţin până acum, a avut o relaţie foarte bună cu Liliana. 

Liliana nu mai poartă verigheta, în fotografiile din această lună pe care le-a postat pe rețeaua Facebook.
copilanadia

frenas

Asta după ce cumnata celei mai importante gimnaste din toate timpurile avea respectivul accesoriu, în aprilie 2015, la turneul de tenis ”BRD Năstase-Țiriac Trophy”.
nadiatenis

Cu toate că nu mai poartă verigheta, Liliana Comăneci are apare pe Facebook că este în continuare căsătorită cu fratele Nadiei.

casnicie

”Ca în orice familie au mai existat mici discuţii, dar nu atât de grave încât să se ajungă la un divorţ”, a comentat, la vremea respectivă, pentru Spynews, Adrian Comăneci. Fratele Nadiei nu dorea o despărțire, la mijloc fiind chestiuni financiare. 

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Divorţ de milioane de euro

Divorțul celor doi s-ar putea dovedi extrem de costisitor. De mai bine de 15 ani, familia are un magazin de produse alimentare în Bucureşti, în Sectorul 2, cu vânzări peste 1,3 milioane de euro pe an. 

Persoana din spatele succesului ar fi chiar Liliana, care are un master în managementului afacerilor. Adrian şi Liliana au doi băieţi, Alexandru şi Andrei, de 23 şi 16 ani. Fiul cel mare este în grija Nadiei.

Cei doi soți Comăneci au împreună un apartament în Captială, în afara afacerii menționate (minimarketul Quick Deli, situat în zona Piaței Galați din București)!
q1
q2 q3 q4 q5 q6 q7 q8 q9 q10

”Bine nu-ți pică deloc!”

Nadia nu este la prima lovitură de acest fel. Părinţii ei sunt divorţaţi din anii ‘70. ”Eram plecată în cantonament când am aflat că părinţii mei se vor despărţi. Bine nu-ţi pică deloc, ca oricărui copil, nici mie nu mi-a picat deloc bine să aflu că părinţii mei se despart, dar dacă aşa au decis ei să facă, am înţeles că e mai bine aşa, că nu poate fi bine pentru mine şi pentru fratele meu decât dacă le este bine şi lor”, mărturisea Nadia, în urmă cu câţiva ani. Mama Nadiei (foto) și-a însoțit fiica, ultima oară, la lansare cărții ”Nadia”.
12516230_10206930379592379_1984376121_n

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI