Transferurile-bombă nu contenesc în NBA, campionatul nord-american de baschet. Zilele trecute, sătul să nu câștige niciun titlul NBA, Kevin Durant și-a făcut bagajele și a plecat de la Oklahoma City Thunder la viceccampioana Golden State Warriors.Citește și:
Miercuri noapte, încă un șoc. Dwyane Wade, o vedetă în NBA, a lăsat-o baltă pe Miami Heat, pentru care a jucat în ultimii 13 ani, și va evolua pentru Chicago Bulls.”Taurii” l-au convins pe fostul număr 3 de al Miami cu un contract de 47,5 milioane de dolari, sumă pe care acesta o va câștiga în cei doi ani de contract.
Cum s-a petrecut totul? Revenit din vacanța petrecută în Spania alături de ”frații” Chris Paul (Los Angeles Clippers) și LeBron James (Cleveland Cavaliers), Wade (34 de ani) s-a oprit la New York, unde s-a întâlnit cu formațiile interesate de serviciile sale, fiind un jucător liber de contract.Heat, care anul trecut l-a convins pe veteranul care a disputat 855 de partide pentru formația din South Beach să prelungească oferindu-i un contract anual de 20 de milioane, i-a pus pe masă un contract de prelungire jignitor: 10 milioane de dolari pe an.Când a aflat despre interesul altor echipe, conducerea din Illinois a crescut imediat la 40 de milioane pe doi ani. Wade ar fi dorit însă fie o înțelegere pe trei ani, fie una pe doi ani, dar care să-i asigure un câștig salarial de 50 de milioane.Chicago Bulls a profitat de neînțelegeri și a pus mâna pe un star din NBA.