În momentul în care au accesat posturile Look TV sau Look Plus, abonaţii operatorului Romtelecom au putut citi pe ecran următorul mesaj: ”Până în acest moment, Romtelecom şi deţinătorii canalelor Look TV şi Transilvania Live (Look Plus) nu au ajuns la un acord privind retransmiterea acestor programe. Sperăm să încheiem negocierile în avantajul dumneavoastră şi astfel să vă putem oferi în cel mai scurt timp acces la cele două canale menţionate”.

La începutul lunii, reprezentanţii Romtelecom anunţaseră că sunt în negocieri cu deţinătorii celor două posturi şi acestea chiar fuseseră incluse provizoriu în grila de programe. Acum, însă, partidele din Liga I vor putea fi urmărite doar de abonaţii UPC.

Potrivit reportervirtual.ro, Ovidiu Ghiman, directorul Romtelecom, şi Vlad Enăchescu, directorul adjunct al postului de televiziune Dolce Sport, au plecat în concediu înainte să semneze contractele pentru difuzarea posturilor Look TV şi Look Plus, care fuseseră aprobate de membrii Consiliului de Administraţie. Aceeaşi sursă mai precizează că Ovidiu Ghiman a fost director şi la operatorul RCS-RDS, astfel că se preconizează o alianţă între Romtelecom şi RCS-RDS pentru difuzarea partidelor din Liga I.

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile