Lukman Haruna (left) and Zenit's Axel Witsel . Igor Russak/RIA Novosti
Nigerianul Lukman Haruna se antrenează cu Dinamo. A jucat la AS Monaco și Dinamo Kiev, dar e ”paradit”! Jucătorul în vârstă de 26 de ani care a strâns 8 selecții în naționala Nigeriei a avut o perioadă cruntă, accidentările venind pe bandă.
Acum, Lukman Haruna a ajuns la Dinamo, unde s-a făcut o „tradiție” din „vopsirea” jucătorilor cu „caziere” medicale încărcate, a anunțat gsp.ro. După Salomao și Katsikas, ambii ajunși în vară după perioade bune petrecute prin spitale, Dinamo își încearcă iar norocul cu un fotbalist „paradit”.
Nigerianul Lukman Haruna se antrenează cu Dinamo. Dacă trece testele medicale, va semna cu „câinii”
Lukman Haruna a jucat, de-a lungul carierei, la Dinamo Kiev (72 de meciuri și 10 goluri), AS Monaco (52 de meciuri / 4 goluri), Anji Mahacikala (13 meciuri / 1 gol), FK Astana (10 meciuri / 1 gol) și Hoverla Ujgorod (5 meciuri / 0 goluri).
Acesta a rămas „șomer” de la începutul anului, deși a mai dat probe pe la Odense, Lens și IK Start. Jucătorul cu două prezențe la Campionatul Mondial din 2010 joacă mijlocaș central, post pe care la Dinamo mai sunt Paul Anton, May Mahlangu, Filipe Nascimento și Ionuț Șerban.