Până nu demult, Mutu se mândrea pe reţelele de socializare cu pătrăţele sale, dar acum îşi ascunde colăceii sub tricou. (DETALII, AICI)

Pentru a ieşi, totuşi, în evidenţă lângă colegii lui cu muşchi de culturişti, Mutu şi pus o bască pe cap.

Luca Spaziani, avocatul barmanului kosovar Recaj Beraj, a comentat decizia prin care fotbalistul Adrian Mutu (acum în India, la FC Pune) a primit o condamnare de 14 luni cu suspendare de către Tribunalul din Florența și la plata unor daune de 15.000 de euro, plus cheltuielile de judecată.

Sentința nu este definitivă, iar avocatul românului, Filippo Bellagamba, care și-a exprima indignarea față de amplitudinea pedepsei, a anunțat că va face recurs.

”Justiția a triumfat! Clientul meu a suferit două operații de reparare ale nasului. Dacă nu plătește, Mutu riscă mult în Italia. Știu că acum joacă în India”, ne-a declarat astăzi Luca Spaziani, apărătorul barmanului.

Dacă nu plătește, Mutu va fi greu de executat de către Fiscul italian. Piteșteanul nu mai are nicio proprietate în Florența. Și-a vândut tot, iar fosta soție, Consuelo Matos, s-a mutat în SUA.

”Așa știu și eu, că Mutu nu mai are nimic în Italia. Repet, va avea probleme, dacă nu va plăti!”, a adăugat Mutu. Spaziani a mai vorbit despre problemele clientului său. AICI, detalii

Urmărește-ne pe Google News
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
GSP.RO
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Observatornews.ro
Eurovision 2022. Reacția prezentatoarei TVR după ce află că nu mai poate citi punctele României. "What? Deci nu cred"
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
SURSE: S-a aflat motivul pentru care juriul din România a fost eliminat din Eurovision
Știrileprotv.ro
SURSE: S-a aflat motivul pentru care juriul din România a fost eliminat din Eurovision
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău
PUBLICITATE
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău