Lando Norris a cucerit primul său titlu mondial de Formula 1 în ultima cursă a sezonului, disputată duminica trecută la Abu Dhabi. Așa cum era de așteptat, după un final plin de tensiune și presiune, britanicul a sărbătorit succesul alături de iubita sa, Magui Corceiro, de familie, prieteni și alți piloți aflați în Emiratele Arabe Unite, relatează Mundo Deportivo.
Potrivit publicației britanice The Sun, petrecerea de după cursă a fost una memorabilă, iar nota de plată s-a ridicat la o sumă impresionantă, sărbătoarea întinzându-se până la ora 6 dimineața.
O sursă prezentă la eveniment a dezvăluit că Norris nici măcar nu a putut participa la prima parte a petrecerii, programată pentru ora 21:00, deoarece a fost prins în numeroase interviuri după câștigarea titlului în Formula 1.
Pilotul s-a îndreptat direct către a doua locație: petrecerea de final de sezon Amber Lounge, organizată la Hotelul W din Abu Dhabi, un eveniment exclusivist unde participă numeroși piloți și alte VIP-uri.
oh he’s GONE pic.twitter.com/aW9aS5t8oO— ✶ LN1 (@lando_mp3) December 8, 2025
Se pare că doar masa rezervată acolo costa aproximativ 20.000 de lire sterline, contribuind substanțial la suma finală achitată.
„A fost o noapte de neuitat pentru toți — mai ales pentru cel care a plătit nota de plată. În total, cheltuielile au ajuns la aproximativ 100.000 de lire sterline (114.000 de euro)”, a declarat sursa pentru The Sun.
Norris s-a distrat în zona VIP alături de prieteni, cântând „Sweet Caroline”, moment surprins în mai multe clipuri apărute online.
are we gonna get every angle of this pic.twitter.com/3GDmK67O3D— ✶ LN1 (@lando_mp3) December 9, 2025
La petrecere a participat împreună cu partenera sa și chiar cu părinții. Un videoclip amuzant a devenit viral, arătându-l pe Norris aruncând o privire uimită tatălui său, care îl urmărea dansând.
Conform The Sun, pilotul a urcat și pe scenă pentru a interpreta celebra melodie „We Are the Champions”.