Angel Di Maria (25 de ani), mijlocaş transferat recent de la Real Madrid la Manchester United, a ţinut să-şi ia la revedere de la suporterii ”albilor” printr-o scrisoare deschisă, în care a precizat că a fost împins să plece de la gruparea spaniolă.”Ciclul meu la Real Madrid a ajuns la final. Este imposibil să descriu în câteva cuvinte tot ce am trăit aici, dar, prin această scrisoare, vreau să comunic ceea ce simt eu în aceste momente de despărţire. În aceşti patru ani în care am avut onoarea să îmbrac acest tricou, nu am simţit decât mândrie.
Din păcate, astăzi trebuie să plec dar vreau să clarific faptul că nu a fost dorinţa mea să plec de la Real Madrid. Din păcate, nu am fost pe gustul unei anumite persoane din club! Mereu au încercat să-mi atribuie mie iniţiativa de a pleca de la această echipă, dar nu a fost aşa. S-au spus multe lucruri şi multe minciuni...
Hala Madrid! Pe curând”, se arată în scrisoarea lui Angel Di Maria.