O ieşire cu familia la un meci de baseball s-a trasformat într-un coşmar pentru o femeie.  

Aceasta a fost rănită grav, la meciul de vineri dintre echipele Boston Red Sox şi Oakland Athletics. Spectatoarea a ajuns la spital, după ce s-a trezit lovită în faţă cu o bucată din bâta de baseball a unuia dintre jucătorii grupării oaspete, Brett Lawrie, informează site-ul oficial al Ligii Nord-americane de Baseball.

Femeia a fost transportată pe targă la spital, rănită în zona capului. Fana se afla în tribună alături de soţul ei şi de fiul lor.

Bâta lui Brett Lawrie s-a rupt în timpul jocului, la impactul cu mingea trimisă de un component al echipei Boston Red Sox.

„A fost un moment înfricoşător. Te gândeşti în astfel de situaţii că familia vine la meci ca să se bucure. Din păcate, având în vedere faptul că tribunele sunt foarte aproape de teren, un astfel de accident ne afectează pe toţi. Gândurile noastre sunt alături de ea şi de familia ei”, a declarat antrenorul gazdelor, John Farrell.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.