„O iubesc pe Halep! Nu a schimbat-o celebritatea. Știu sacrificiile familiei, parcă mă văd pe mine și pe băieți”. Interviu cu Judy, fostă jucătoare și antrenoare de tenis, mama fraților Andy și Jamie Murray
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Auch what? Scrâșnim din dinți. Auchterarder. Sună atât de complicat, dar e atât de verde, că te dor ochii! Numele e în galică, totul e mai simplu, e Upper Highland.
Cuprins:
- Parole-parole
- Hotelul centenar
- De la Mariana Simonescu, la Halep, Năstase și Țiriac și șeful de sală
- Frații cu două fețe
- ”Am venit să-mi fac manichiura și pedichiura!”
- ”Fizic era fabuloasă, îi lipsea doar convingerea că poate câștiga un Grand Slam”
- Nimeni nu e ”master” la fete
- ”Năstase? Ce a făcut e inimaginabil. Nu mă așteptam”
- Țigările Marianei
- ”Traseul nu e doar despre sport, e despre viață, trebuie să să realizezi un mix și o balanță, între social, educație, sport”
- Duce tenisul în zone defavorizate din Scoția
- Ca la... 60 de ani!
- ”Gypsy beauty” Ruzici și mâncarea românilor dusă în campusul Universiadei
- ”Andy are lucruri neterminate în tenis”
- Masacrul din Dunblane
- Cine e tatăl fraților
Aici, la jumătatea distanței dintre Glasgow și Dundee, la Gleneagles Hotel, avem meetingul cu Judy Murray, 60 de ani pe 8 septembrie. Mama fraților celebri din tenis.
Parole-parole
Auchterarder e într-un pustiu de verde. Iar Gleneagles înseamnă doar o haltă cochetă de unde, pentru a ajunge la hotelul aproape centenar construit chiar de compania de căi ferate Caledonia, ai nevoie de un shuttle-bus. Iar parola e Jody! Și suntem singurii care au venit cu trenul ăsta.
Hotelul centenar
Trecut prin diverse mâini de proprietari, superbul stabiliment inaugurat în 1924 a fost spital în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost renovat între 1982 și 1986, cu 11.000.000 de lire sterline, a fost deținut timp de 31 de ani de firma de băuturi alcoolice Diageo, apoi a fost vândut unei companii private de investiții Ennismore în 2015.
De la Mariana Simonescu, la Halep, Năstase și Țiriac și șeful de sală
Înconjurați de terenuri de golf populate cu milionari estici și de terenuri de tenis, unde celebrități dau lecții pe sume frumoase, am vorbit cu Judy Murray preț de o oră. Întâlnirea a avut loc la Coffee Garden. Am slalomat printre Mariana Simionescu, Simona Halep, Ilie Năstase, Ion Țiriac ori Marius Copil, am vorbit despre tenisul de ieri și de azi, despre sportul de ieri, de azi și de mâine.
“Cel mai bun șef de sală la restaurantul nostru, la hotelul pe care îl avem acasă, în Dunblane, a fost un român. Am rămas fără el după ce a plecat să-și definitiveze studiile. N-am văzut în viața mea pe cineva mai bun! Și nu cred că voi mai găsi”.
Frații cu două fețe
Când frații Murray câștigă, sunt britanici, când pierd, sunt scoțieni. Ce părere o avea despre asta?
Acasă la ei, la Dunblane, a avut loc un accident: cineva a intrat în căsuța poștală de aur care omagia titlul olimpic de la Londra al lui Andy.
Tot românii noștri au reparat-o!
Libertatea: Doamnă, agentul ne-a spus că nu sunteți disponibilă, însă chiar dvs. ne-ați sunat, spunându-ne că vreți să vorbiți cu noi despre tenis...
Judy Murray: Ați fost foarte insistent și ați avut și un pic de noroc. Sunt aici, la Gleneagles, câteva zile.
”Am venit să-mi fac manichiura și pedichiura!”
-Ce faceți la Gleneagles?
- Am venit să-mi fac manichiura și pedichiura! Glumesc, dar pe jumătate. A trebuit să mă aranjez! Azi, după interviul cu tine, am și o ședință foto pentru Sunday Times, publicație la care sunt columnist. Va fi ceva special, așa, ca la 60 de ani!
- Totuși...
- Stau aproape, vin des să mă relaxez când sunt acasă, mă simt foarte bine, totul e relaxant. Lecții de tenis, terenuri frumoase, aer curat.
- Cum vi se pare tenisul românesc?
- România are câteva jucătoare de tenis foarte puternice, iar fetele sunt în topul tenisului feminin de câțiva ani. Cât am fost căpitanul echipei de Cupa Davis, urmăream atent turneele din circuitul feminin, aveam “better insight”. Orișicât, m-am cunoscut cu familia Simonei, cu managerul ei, cu ea însăși. Iubesc tot ceea ce înseamnă Simona Halep. Iar povestea familiei ei e similară cu cea a familiei Murray. Același chin, aceleași sacrificii, cu un singur scop, să ajungi numărul 1.
”Fizic era fabuloasă, îi lipsea doar convingerea că poate câștiga un Grand Slam”
- Cum ați descrie-o pe Simona?
- Simona avea toate calitățile să fie cea mai bună. Atletic era fabuloasă, o vreme îi lipsea doar convingerea că poate câștiga un turneu de Grand Slam. A reușit, acum e și mai matură, are experiență de câțiva ani în top. A dat tot să ajungă numărul 1, acum trebuie să dea tot să rămână în top. A câștigat consistență în joc, e un exemplu de încredere în sine și în calitățile ei. Cu multă muncă, ne-a obligat să-i dăm atenție, iar acum, publicul, media, sponsorii au acum așteptări mari de la ea. Timpul ne va spune dacă este una dintre cele mai bune. A început să o facă, să lucreze la propria statuie. Uman, e atât de dulce, de politicoasă, chiar dacă e pe radar de ani buni, nu s-a schimbat deloc ca persoană. Victoriile ei sunt venite după sacrificii făcute zi de zi. Îi cunosc familia, părinții, știu câte sacrificii au făcut, parcă mă văd pe mine...
”Vremea noastră este atât de rea în Scoția și noi eram doar o familie obișnuită care trăia în Dunblane. Nu aveam bani și nu aveam o mașină când băieții erau foarte mici, așa că a trebuit să creăm jocuri și activități de făcut în casă sau în grădină. Dacă ploaia s-ar opri vreodată. Era crucial să vezi ce învățau prin joc, în timp ce nu-și dădeau seama. Aceste jocuri erau ușor de organizat și ieftine de configurat. Ele constituie baza a ceea ce încerc să fac la școli sau cluburi locale cu fundația”.
Sportul are puterea de a schimba viețile. Disciplina, rutina, comunicarea, munca în echipă, stabilirea obiectivelor, perseverența, rezistența și încrederea - asta e lista de beneficii. Și există atât de multe cercetări care confirmă faptul că activitatea fizică și aerul curat sunt bune și pentru sănătatea mintalăJudy Murray
Nimeni nu e ”master” la fete
- La fete nu e parcă o jucătoare care să domine cu autoritate. De ce?
- Da, e diferit față de băieți, nu avem o stăpână absolută. Nici din punct de vedere al tenisului, nici al brandului. “Elevated profile tennis player”, adică surorile Williams ori chiar Șarapova sunt la apus. Ele știau ce să facă, totul era un event, sunt nume recunoscute în toată lumea, care, în plus, ne zâmbeau din reviste, apăreau în reclame. Nu mai e nimeni “recognized master”, dar jucătoare precum Halep ori Bianca Andreescu, reprezentantă a noului val, luptă să-și construiască profilul în istoria tenisului. Trebuie să investească în ele, să facă tot ce pot pentru a deveni “global superstar”. Sunt atât de multe câștigătoare de titluri WTA, ceea ce înseamnă că fiecare trebuie să facă lucrurile corect, să fie consistente și constante în fiecare săptămână. Deocamdată, nimeni nu a fost capabil să iasă din rând.
- Ați fost antrenor, dar și căpitan al echipei de Fed Cup a Marii Britanii. Cum a fost?
- O încercare, a trebuit, întâi și întâi, să formez o echipă. Nu aveam așa de multe jucătoare de talent, ci doar două, Elena Baltacha (diagnosticată cu o boală incurabilă, decedată în 2014) și Ana Keothavong. Erau rivale de la 15 ani și nici nu-și vorbeau între ele! Am încercat să aduc “team spirit”, am lucrat să le conving să fie măcar amice și am reușit într-o oarecare măsură. Au înțeles și ele, până la urmă, că în circuit ești departe de familie, n-ai viață socială și e important să ai jucătoare prietene, să ai un grup de prieteni, să schimbi experiențe pur și simplu. Din păcate, fetele se izolează, nu văd apropiații prea des. Băieții sunt mai mulți și mai uniți. În România, știu că sunt multe fete în prima sută, îmi place să cred că se ajută între ele...
”Năstase? Ce a făcut e inimaginabil. Nu mă așteptam”
- Apropo de Fed Cup. Anne, eleva dvs., era căpitanul echipei în celebrul meci de la Constanța, când Ilie Năstase a proferat acele jigniri...
- Când eram tânără, mă bucuram când îl vedeam pe Năstase, era un geniu cu racheta în mână. Era și un tip elegant, chipeș... Dar ceea ce a făcut la acel meci e inimaginabil. Să te adresezi unor femei cu “fucking bitch”... Nici nu vreau să-mi reamintesc. Am fost incredibil de dezamăgită că o persoană pe care o admiram se poate comporta așa. Greu de crezut, fiindcă erau sute de oameni în sală și milioane în fața televizoarelor. A fost suspendat, dar am văzut că a revenit. El face totul ca atunci când era tânăr, crede că orice este permis. Pentru Johanna Konta și celelalte fete, a fost o experiență foarte stânjenitoare, nu mă așteptam niciodată la așa ceva.
Țigările Marianei
- Ați avut o promițătoare carieră de jucătoare, iar la început v-ați întâlnit cu o româncă foarte cunoscută...
- Da, cu Mariana Simionescu, acum mult timp. Am jucat contra ei în 1977, la Barcelona. Era mult mai bine clasată, celebră, doar era iubita lui Bjorn Borg, însă a fost “exciting”. M-a bătut ușor, 6-3, 6-2. Înainte de meci, m-a întrebat dacă vreau să intru prima în vestiar, să mă schimb repede, fiindcă ea vrea să fumeze! Apoi, după cum erau obiceiurile, m-a invitat să bem ceva după meci. Atunci, în sport, între jucători se lega o relație specială, azi e foarte greu.
”Traseul nu e doar despre sport, e despre viață, trebuie să să realizezi un mix și o balanță, între social, educație, sport”
- Când ați înțeles că Andy și Jamie vor fi jucători de tenis?
- Bunicul a fost fotbalist, tata - la fel, mama a jucat tenis, sportul era în sânge în familie. Pentru ei, doream să facă sport pentru mișcare, nu pentru altceva. De altfel, amândoi s-au dezvoltat bine, iar pe la 14-15 ani încă făceau mai multe discipline, Jamie - golf și tenis, Andy - fotbal și tenis. Pe la 14-15 ani au ales tenisul. Pe de altă parte, e diferență între a face sport de performanță și a fi talentat pentru sport. Performanța înseamnă să faci în fiecare același lucru, adică antrenament, să faci sacrificii, din cauză că ești mereu departe de casă, iar pentru cei care te susțin, începe lupta pentru bani. Totul e foarte scump, mai ales deplasările la turnee. E greu de zis în acest sport dacă și când vor ajunge cineva. Nu ceva cu un “dat”, e ceva pe termen lung și, în plus, drumul fiecărui jucător e diferit. Trebuie să găsești oamenii corecți, să te dezvolți ca persoană, să realizezi un mix și o balanță, între social, educație, sport. Traseul acesta nu e doar despre sport, e despre viață. Iar performanța e o șansă bună. Nu poți să prezici ce se întâmplă, trebuie să construiești în timp.
Duce tenisul în zone defavorizate din Scoția
- Ce faci la firma ta, Jody Murray Foundation?
- Încerc să dezvolt tenisul. Adică îmbunătățirea accesului la oportunitățile din tenis din întreaga Scoție. Noi nu avem succes în tenis, nu e ca la fotbal și rugby, vremea e rea, nu sunt multe terenuri indoor. Alerg prin toată țara, umblu cu vanul cu alți câțiva antrenori, să învăț copiii să joace tenis. În plus, investim în construcția de terenuri, în antrenori, dar și în părinți, ca să știe cum să își crească copiii. Am decis, la un moment dat, să am propria fundație, să duc eu însumi tenisul în zone defavorizate din comunitate. Halep a luat titlul la Wimbledon, fără ca România să aibă o suprafață de iarbă. Nu avem nici noi în Scoția. Tenisul pe iarbă e o încercare, sezonul e scurt, e uimitor cum e protejat și îngrijit gazonul de la Wimbledon. Puține țări au terenuri de iarbă, pentru că e dificil să le menții.
Ca la... 60 de ani!
- Cum a fost la “Strictly Come Dancing”, show-ul BBC la care ai participat?
- Când am fost rugată să particip, nu mi-a venit să cred. M-am gândit: “Uau, ce oportunitate”. Totul a fost distractiv. Înveți cum să dansezi de la zero, înveți cum se fac spectacolele. Ești în afara zonei tale de confort. A fost o surpriză chiar și pentru mine. Eram fan al show-ului de 10 ani, pot să spun că eram pregătită doar uitându-mă la emisiunile care aveau și au o audiență de 10.000.000 de oameni la fiecare ediție. Sincer, nu sunt mare dansatoare, a trebuit să învăț multe lucruri – mulțumiri partenerului meu înțelegător, dar a fost ca o oportunitate, să fac cunoscut ceea ce fac eu în tenis. Pe de altă parte, a fost după mulți ani când am simțit că am făcut ceva pentru mine. Cu Andy și Jamie am călătorit mereu, apoi am fost antrenoare, am lucrat cu copii, cu juniori. Cu această ocazia, am uitat de tenis 3-4 luni. Brusc, după show, oamenii au devenit mai interesați de ceea ce fac. Am ajuns la 250.000 de urmăritori pe Instagram. Și, sincer, nu-mi place celebritatea, dar am folosit asta pentru ceea ce fac. Am primit și alte propuneri, să particip la show-uri de supraviețuire, acum particip la o emisiune despre și cu antichități și celebrități, fondurile urmând a fi donate în scopuri caritabile. Am 400 de lire să cumpăr antichități, apoi le vinzi și cine ia cel mai mult, câștigă! Conduc o mașină din 1970, înveți despre antichități, e ca o vacanță... Sincer, după masacrul din 1996 de la școala din Dublane în care învățau copiii mei, când a și murit cel mai bun prieten al lui Andy, tot ce mi se întâmplă în viață e un bonus. “Enjoy yourself!”. Andy are copii, Jamie nu mai are nici el nevoie de mine, i-am manageriat pe ei o viață, trebuie să facă asta cineva cât ești tânăr, acum am timp și pentru mine, să fac lucrurile mele. Pe cuvânt, 60 de ani e cea mai frumoasă vârstă. Viața e scurtă...
”Gypsy beauty” Ruzici și mâncarea românilor dusă în campusul Universiadei
- De România, ce amintiri vă leagă?
- Am fost în 1981 la București, la Universiadă. Îmi amintesc de meciul de la dublu mixt, când am pierdut ușor. Coechipierul meu, un student la Medicină, tot dădea scurte la fileu, dar Virginia Ruzici, care ne era adversară, returna tot. I-am strigat: “Te rog, oprește-te, fă altceva”. El, de colo: “Nu pot să te ajut! Nu pot să mă opresc, îmi place să o văd alergând spre mine, e atât de frumoasă...”. Sunt două aspecte aici: “Virginia chiar era frumoasă, cu acel hispanic gypsy look... Pe de altă parte, avea 26 de ani, era în top 10 mondial și juca la Universiadă”. Altceva m-a frapat. Îmi amintesc că am mers la casa ambasadorului, o casă incredibil de luxoasă, dar în contrast cu ceea ce am văzut pe stradă, în special oameni bătrâni care stăteau la cozi pentru alimente. M-am simțit inconfortabil, am priceput că viața e dificilă. De la translatorul nostru am aflat că toți cei care stăteam în campus erau înjurați de oamenii din București care n-aveau ce mânca. Oamenii care lucrau pentru noi spuneau că nu mai era mâncare în oraș, că toată e în campusul Universiadei... Nu pot să uit așa ceva. Era o viață în altă lume, o viață în închisoare, cumplită, timpuri dificile. În 2012, m-am bucurat că lucrurile sunt schimbate. Am venit atunci să o ajut câteva zile pe elveţianca Romina Oprandi.
”Andy are lucruri neterminate în tenis”
- Cum e Andy cu accidentarea?
- Își revine ușor-ușor. Iar eu cred că va fi iar în topul mondial, dacă trupul său îi permite. Cred că are lucruri începute și neterminate în tenis. În rest, să-i transmiteți salutări lui Horia Tecău, am citit cartea lui pentru copii, e senzațională.
- Cum rămâne cu faptul că Murray e scoțian când câștigă și britanic când pierde?
- Eu sper ca oamenii să spună doar că Murray-ii au ridicat prestigiul tenisului britanic, că am arătat că și Marea Britanie poate produce jucători de top, că grație lor avem mai mulți oameni care joacă și se antrenează.
64 de titluri a câștigat Judith Mary Murray în timpul carierei sale la juniori și seniori (profesionistă din 1976). A renunțat la ideea de a mai juca, după ce a fost jefuită la Barcelona, iar tatăl ei a renunțat să o mai finanțeze.
5 ani a fost căpitan nejucător al echipei de Fed Cup.
Jody Murray a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) în 2017 pentru servicii pentru tenis și caritate.
Murray este acum bunică - Andy și soția sa, Kim Sears, au două fiice. Le-ar antrena dacă ar demonstra abilitate în tenis? “Cu siguranță, nu. Le-am învățat să danseze!”.
Masacrul din Dunblane
Atât Andy, cât și Jamie au fost elevi la școala primară din Dunblane când Thomas Hamilton a ucis 16 copii și un profesor în sala de sport a școlii, în martie 1996. Judy Murray a spus întotdeauna că una dintre ambițiile ei era să ajute Dunblane să devină cunoscut pentru ceva mai mult decât acel masacru.
Cine e tatăl fraților
William Murray, originar din Dunblane. managerul regional al lanțului de presă RS McColl, s-a căsătorit cu Judy Erskine în 1980. Cuplul are doi copii - Jamie, născut în 1986, și Andy, un an mai târziu. Perechea a divorțat în 2005, după ce a fost separată de nouă ani.
SIMONA HALEP
27 de ani
Locul 6 WTA
Cea mai bună clasare: locul 1 WTA
Câștiguri: 33,321,946 $
Cele mai importante trofee: Roland Garros (2018), Wimbledon (2019)
ANDY MURRAY
32 de ani
Locul 415 ATP
Cea mai bună clasare: locul 1 ATP
Câștiguri: 61,264,465 $
Cele mai importante trofee: US Open (2012), Wimbledon (2013, 2016), Turneul Campionilor (2016), campion olimpic (2012, 2016), Cupa Davis (2015)
JAMIE MURRAY
33 de ani
Locul 14 ATP la dublu
Cea mai bună clasare: locul 1 ATP la dublu
Câștiguri: 4,636,742 $
Cele mai importante trofee: Australian Open (2016, la dublu), US Open (2016, la dublu), Wimbledon (2007, 2017 la dublu mixt), US Open (2017, 2018, 2019 la dublu mixt), Cupa Davis (2015)
