Paolo Guerrero, căpitanul selecționatei statului Peru, a fost suspendat de FIFA pe o perioadă de 30 de zile, după ce a înregistrat un „rezultat anormal” la un control antidoping efectuat cu ocazia meciului împotriva Argentinei (0-0), disputat pe 5 octombrie, în preliminariile Cupei Mondiale 2018, a anunțat Federația peruană de fotbal (FPF), citată de AFP.

Paolo Guerrero, în vârstă de 33 ani, va rata, astfel, barajul cu Noua Zeelandă, programat pe 11 și 15 noiembrie, în urma căruia Peru speră să obțină biletul pentru Mondialul din Rusia.

„Președintele Comisiei de disciplină a FIFA ne-a informat în legătură cu măsura suspendării provizorii pe 30 de zile care îl vizează pe internaționalul nostru Paolo Guerrero”, precizează FPF într-un comunicat.

Președintele comitetului de control antidoping al Federației braziliene de fotbal, Fernando Solera, a declarat că testul antidoping la care a fost supus Guerrero s-a dovedit pozitiv la un stimulent, „care ar putea proveni din utilizarea unui medicament și, în acest caz, rezultatul nu poate fi considerat pozitiv’,

Guerrero evoluează în campionatul Braziliei, la echipa Flamengo, fapt care explică reacția instanțelor fotbalului brazilian în acest caz, notează Agerpres.

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. Topul partidelor la închiderea urnelor
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. Topul partidelor la închiderea urnelor

Paolo Guerrero nu va juca în meciul cu Gremio

Fotbalistul peruan s-a antrenat în mod normal vineri, alături de colegii săi de la gruparea din Rio de Janeiro, însă nu va putea evolua duminică, în partida cu Gremio de la Porto Alegre, din cauza suspendării sale provizorii, conform agenției EFE.

CITEȘTE ȘI: Scandalul de la tenis, în prelungiri. ”Am fost amenințat cu bătaia! Se va lăsa cu plângeri penale” / EXCLUSIV

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cine sunt oamenii POT care intră în Parlament. Traseiștii politici, candidații soț și soție și un fost securist, dovedit de CNSAS
FANATIK.RO
Cine sunt oamenii POT care intră în Parlament. Traseiștii politici, candidații soț și soție și un fost securist, dovedit de CNSAS
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Rezultate exit-poll alegeri parlamentare 2024. PSD - 26%, AUR - 19%, PNL - 15.5%, USR - 15.5%, SOS - 5.5%, POT - 5.5%, UDMR - 5%
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri parlamentare 2024. PSD - 26%, AUR - 19%, PNL - 15.5%, USR - 15.5%, SOS - 5.5%, POT - 5.5%, UDMR - 5%
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI