Câștigător al Cupei României cu Petrolul Ploiești în 1995 și campion cu Rapid (1999; aici a mai cucerit o Cupă și o Supercupă), Daniel Chiriță a mai evoluat la Universitatea Craiova, FC Național, UTA, Zenit St. Petersburg (Rusia), Șahtior, Metalist Harkov și Stal Alcevsk (Ucraina).

Daniel Chiriță Petrolul

Daniel Chiriță a jucat ultima dată la Ploiești între 2008 și 2010.

“Chiru” este ultimul sosit sub comanda antrenorului principal al liderului Ligii 4 din Prahova, Octavian Grigore, şi va evolua, cel puţin până în iarnă, la Petrolul Ploiești.

Anul trecut a fost antrenor-jucător în Liga 3

”Am fost sunat de Cristi Vlad, președintele Petrolului, acum două zile, și am acceptat pe loc, Vin să ajut Petrolul, nu am vreo pretenție financiară. Abia aștept să retrăiesc atmosfera de pe Ilie Oană. De două zile mă pregătesc cu echipa sub comanda lui Tavi Grigore, fizic stau foarte bine și sper că pot ajuta formația cât mai mult timp”, a declarat Daniel Chiriță pentru sportonlineph.ro.

Campion mondial cu naționala artiștilor

Anul trecut, Chiriță a fost antrenor jucător la CS Ștefănești (Liga 3).

De asemenea, ”Chiru” s-a menținut în formă la echipa sa din campionatul județean Prahova, Petrolul 95 Ploiești, locul trei în Superliga B Prahova (Liga 5), dar și la naționala artiștilor, multiplă medaliată mondială, acolo unde este manager-jucător.