Pilotul de motociclism viteză Jason Dupasquier a murit la spital FOTO: EPA-EFE/Javier Cebollada
Tragedie în MotoGP. Pilotul elveţian Jason Dupasquier, 19 ani, de la echipa Prustel GP, s-a accidentat grav, sâmbătă, 29 mai, pe circuitul Mugello în sesiunea de calificare a Marelui Premiu al Italiei de motociclism viteză. El a fost supus unei intervenţie chirurgicale la torace din cauza unei leziuni vasculare, la spitalul Carregi din Florenţa, însă a încetat din viață duminică, 30 mai, au anunţat organizatorii Campionatului mondial MotoGP, potrivit Agerpres.
„În pofida celor mai mari eforturi depuse de stafful medical al circuitului şi ale celor care l-au îngrijit apoi pe pilotul elveţian, spitalul a anunţat că din nefericire Dupasquier a încetat din viaţă din cauza rănilor sale. În numele întregii familii MotoGP, noi transmite dragostea noastră echipei sale, familiei sale şi celor apropiaţi. Ne vei lipsi foarte mult, Jason”, se arată într-un comunicat al MotoGP.
Dupasquier a căzut în ultimele momente ale sesiunii de calificări de sâmbătă, 29 mai, iar conform unor declaraţii ale altor piloţi implicaţi, japonezul Ayumu Sasaki şi spaniolul Jermey Alcoba, el a fost lovit de cel puţin o motocicletă, înainte de a aluneca pe pistă.
După primele îngrijiri medicale primite pe circuit, pilotul elveţian de 19 ani a fost transportat cu un elicopter la centrul de traumatologie al spitalului Carregi.
Echipa sa din Moto3, PrustelGP, şi conaţionalul său Thomas Luhti, de la Moto2, au decis să nu ia startul în Marele Premiu al Italiei de duminică.
Jason a debutat în Mondialul de motociclism viteză în 2020, la echipa germană PrustelGP, dar nu a obţinut niciun punct în primul sezon la Moto3. În acest sezon, elveţianul ocupa locul 10 cu 27 puncte.