Conform ziarului La Meuse, circa 60 de jucători erau prezenţi pe un teren din localitatea Vise, aflată la 19 km de Liege, în momentul în care poliţiştii au sosit la faţa locului.

Printre participanţii la meciul respectiv s-au numărat şi fotbaliştii profesionişti Paul-Jose Mpoku, Mehdi Carcela, Junior Edmilson şi Samuel Bastien.

Contactat de publicaţia belgiană, Mpoku nu a negat informaţia. “Da, am jucat a declarat congolezul, care a adăugat: “Au fost nişte jucători amatori care ne-au contactat. Ne aşteptam doar să jucăm 11 contra 11. Însă acolo am văzut o mulţime care s-a adunat în câteva minute”.

Jucătorul african a recunoscut că nici unul dintre spectatorii prezenţi pe marginea terenului nu purta mască şi nu s-a respectat nici distanţarea socială.

Paul-Jose Mpoku s-a transferat în luna ianuarie de la Standard Liege la formaţia Al Wahda din Emiratele Arabe Unite.

Citeşte şi:

Avertismentul medicului-șef al FIFA, după reluarea competițiilor fotbalistice: “Poate va fi nevoie de moartea unui jucător, ca să deschidă ochii”

Fanii sârbi vor putea asista la meciuri de fotbal de la 1 iunie. Trebuie să respecte distanţarea socială

Comitetul Executiv al FRF a aprobat creşterea numărului de schimbări în Cupa României la 5. Când sunt permise înlocuirile

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Mihai Gâdea a primit o lovitură de proporții. Ce a făcut soția prezentatorului de la Antena 3
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Mihai Gâdea a primit o lovitură de proporții. Ce a făcut soția prezentatorului de la Antena 3
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională
HOROSCOP
Horoscop 12 iulie 2020. Balanțele marchează astăzi finalul unei perioade dificile din viața lor profesională