Povestea jandarmului care a înfruntat Noua Zeelandă. Colonelul Sorin Trancă, rugby-istul echipei nationale a României
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Locotenent colonel Sorin Trancă este căsătorit și are doi copii, iar în prezent îsi desfășoară activitatea în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, ca ofițer de relații publice. Primii paşi în rugby i-am făcut în anul 1978 la vârsta de nouă ani când am fost legitimat la Clubul Sportiv Şcolar nr.2 Constanţa.
”Profesorul Ianusevici Peter, cel care m-a descoperit, le prezenta copiilor de la Şcoala Generală nr.35 Constanţa, filme cu meciurile jucate de Noua Zeelandă, Anglia, Franţa, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda. Printre aceşti copii era şi fratele meu mai mare, Adi care a început să practice acest sport cu doi ani înaintea mea.Venea acasă şi-mi povestea despre antrenamentele făcute la stadion şi despre meciurile vizionate la şcoală. Curiozitatea m-a împins şi pe mine şi m-am dus să văd un meci de rugby după care antrenorul mi-a zis să trec pe la stadion şi să fac câteva antrenamente. De la început am fost fascinat de acest sport bărbătesc în care disciplina, spiritul de echipă, combativitatea, curajul şi dârzenia sunt cerinţele de bază ale celor care practică rugby-ul. Din anul 1988 până în anul 2002 am jucat la echipa Farul Constanţa şi am fost selecţionat în echipele naţionale de tineret și seniori ale României”, spune Trancă.”În 1989, după ce am disputat mai multe meciuri internaționale, am fost selecţionat în prima reprezentativă de seniori şi am făcut parte din lotul care a jucat la Bucureşti şi Iaşi împotriva celor din Samoa şi Rusia. Din păcate o accidentare m-a ţinut departe de stadion aproximativ şase luni. În anul 1991 student fiind am participat la Campionatul Mondial Universitar din Sicilia şi Sardinia, Italia. Aici am văzut şi am simţit pe propria piele, celebra Haka, a neozelandenzilor cu care am jucat primul meci din grupă.
Am fost impresionaţi de modalitatea cum a fost interpretat şi ne-am revenit din emoție abia după aproximativ zece minute de la începutul meciului. Este ceva ce nu poate fi descris în câteva cuvinte. Neozeelandezii au câștigat greu, după un meci foarte disputat disputat, iar la final, impresionați de prestația noastră, campionii mondiali ne-au făcut cinste cu câte o bere”, continuă sportivul.
”Începând cu anul 1993-1997, am fost selecţionat şi am făcut parte din echipa naţională de rugby în 7 a României şi am participat la numeroase turnee, printre acestea pot enumera: Hong Kong 1993, Toulon, Taiwan şi Dubai 1994 şi 1995.
În anul 1994, am fost selecţionat şi am participat cu prima selecţionată a României, la turneul din Anglia unde am jucat cu echipele univesităţilor din Oxford şi Cambridge dar şi un meci test cu naţionala Angliei. Impresionant a fost şi când 80 mii de englezi prezenţi pe stadionul Twickenham, au început să cânte imnul „God Save the Queen”. Nici acestă senzaţie nu poate fi transpusă în cuvinte, este ceva unic”, adaugă el.
”În anul 1994-1995, am ieşit campion naţional cu echipa Farul Constanţa învingând rivala la titlu, echipa Dinamo, chiar pe stadionul lor. În 1997 am participat la Campionatul Mondial de Rugby în 7 de la Hong Kong şi am ieşit campion naţional cu echipa Farul Constanţa. Din păcate o accidentare gravă m-a făcut să întrerup activitate din rugby pentru aproximativ doi ani de zile. Am mai jucat din 1999 până în anul 2002, numai la echipa de club, mai ales că începusem munca ca ofiţer în Jandarmeria Română. În anul 2003 am devenit selecţionerul echipei naţionale de rugby în 7 a României şi am calificat echipa la Campionatul European. Pentru mine au fost 24 de ani de vis şi pot spune că întotdeauna am avut lângă mine jucători de rugby care m-au protejat şi totodată au scris istoria în acest sport, printre aceştia îi pot enumera pe Petrache Alin-Preşedinte C.O.S.R., Gheorghe Dumitru, Haralambie Dumitraş-preşedintele F.R.R., Tinca Adrian, Sasu Cătălin, Fulina Nicolae, Lungu Adrian, Virgil Năstase, Paraschiv Mircea, Ion Gheorghe, şi mulţi alţii. Întotdeauna am fost mândru când am îmbrăcat tricoul echipei naţionale, cu fruza de stejar la piept, dar mai ales şi la începutul meciurilor, atunci când se intona imnul naţional. Este un sentiment unic care-mi va rămâne ca amintire tot restul vieţii”, conchide el.
