Andrei Pavel și-a încercat norocul în Germania, imediat după Revoluție! Traseul profesional neștiut al celui mai bun român din tenisul masculin de după Ilie Năstase

Comentează
Arhiva foto

TuS Ickern este numele clubului unde «Cneazul» a bătut mingea la prima ieșire în străinătate după Revoluție.

Andrei Pavel, 45 de ani, cel mai valoros produs al tenisului masculin românesc de la Ilie Năstase încoace (locul 13 ATP în octombrie 2004), și-a pornit ascensiunea în sportul alb la puțin timp după căderea comunismului în România, iar startul l-a bifat în Germania.

Dus la teren de la vârsta de 8 ani, constănțeanul a luat calea Occidentului la 16 ani. Primul club care l-a legitimat s-a numit TuS Isckern, aflat în apropiere de Dortmund.

Pavel n-a stat mult la TuS, ci și-a continuat drumul spre Halle, iar în ultimii ani a avut rezidența la Borgholzhausen, oraș din landul Renania de Nord-Westfalia.

Demonstrativ în stațiunea Jupiter

Cum a ajuns Pavel, fost căpitan nejucător în echipa de Cupa Davis și actual antrenor al lui Marius Copil, în “custodia” germanilor? În Germania, Libertatea a refăcut traseul sportiv al “Cneazului”.

La câteva luni de la Revoluție, mai exact în vara anului 1990, pe 19 iulie, o autointitulată selecționată a Germaniei, în fapt o reprezentativă a unui club privat - TuS Ickern, a descins pe litoralul românesc, pentru un meci demonstrativ cu o națională tricoloră, mai precis sportivi de la clubul Farul Constanța.

Partida, ținută în plin sezon estival, s-a jucat în stațiunea Jupiter și a adunat în jurul terenului de la Hotelul Scoica, spun organizatorii, peste 200 de persoane. Intrarea a fost liberă.

Din arhiva clubului TuS Ickern, Libertatea a recuperat afișul meciului România - Germania

Pentru România jucau doi constănțeni get-beget: Bogdan Pândichi, devenit ulterior antrenorul Simonei Halep pe când aceasta avea 14 ani, și Andrei Pavel.

Ajutat de patronul Restaurantului Șatra

După meci, nemții l-au “racolat” pe Pavel, care la vremea respectivă era un junior de perspectivă.

Pavel a fost dus în Germania de Ion Constantinescu, fost șef al barului Melody din Mamaia și al Restaurantului Șatra.

Omul se afla din 1987 în Germania, la clubul TuS Ickern, și dorea să-l ajute pe Andrei, care în 1990 încă nu împlinise 17 ani.

La respectivul club german, Andrei Pavel a disputat un singur meci, cu caracter demonstrativ, la inaugurarea a trei terenuri de tenis. El a bătut mingea cu un sportiv localnic.

Din arhiva clubului TuS Ickern, Libertatea a recuperat afișul meciului România - Germania

În prezent, TuS Ickern are o bază de pregătire care cuprinde 10 terenuri de tenis în sală și 13 terenuri cu zgură în aer liber.

Clubul are de 1.700 de abonați și deține mai multe secții, printre care una de badminton, gimnastică artistică, volei și atletism. Pentru echipa de badminton au evoluat diverși români.

Românii Răzvan Lupescu și Florin Nedelcu au jucat badminton pentru TuS Ickern

62 de meciuri a jucat Andrei Pavel pentru echipa de Cupa Davis a României. S-a impus în 40 dintre ele.

De pe urma turneelor de tenis din circuitul ATP, constănțeanul a câștigat suma de 5.225.028 de dolari.

În palmaresul său se află trei titluri ATP câștigate la simplu, Tokyo 1998, Sankt Poelten 2000 și Montreal 2001, și șase la dublu: București 1998, Kitzbuhel 2005, Auckland 2006, Munchen 2006, Gstaad 2006, Barcelona 2007.

13 ATP Este cel mai bun loc din carieră, ocupat de Andrei Pavel, în 2004.

Andrei Pavel este acum antrenorul lui Marius Copil
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!