Pe banca Stelei, fostul internațional Mirel Rădoi a prins doar 19 etape și a fost nevoit să ocupe alt post, din cauză că nu avea licența Pro. Mirel a renunțat la școala din Moldova, iar acum are un alt plan."Acum sunt șomer de lux. M-am retras de la școala de antrenori din Moldova și voi merge la Coverciano, În Italia. Acum nu pot să mă înscriu, ei fac cursuri de licența B și eu nu am licența. Cam doi ani voi avea până să pot lua licența Pro, față de 4 ani în România", a declarat Mirel Rădoi, vineri, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”. de la DigiSport.Fostul căpitan și antrenor al Stelei a refuzat un post de director sportiv oferit de Federația Română de Fotbal. Așteaptă să își ia licența de antrenor și, după ce va încheia cursurile, speră să revină pe banca roș-albaștrilor.