Site-ul celor de la Lech Poznan au prezentat imagini cu Răduț, care a ajuns în Polonia pentru testele medicale. Răduț a trecut testele medicale şi a semnat un contract pe 6 luni. În vară, polonezii vor avea prima opțiune să-i prelungească angajamentul pentru încă trei ani.

Mihai Răduț, în vârstă de 26 de ani, a jucat ultima oară în Emiratele Arabe Unite, la Hatta Dubai, dar a plecat după doar șase luni, susținând că nu s-a acomodat cu fotbalul din zona arabă.

Răduț a făcut vizita medicală la Lech Poznan

Răduț a făcut vizita medicală la Lech Poznan

„În tribune e o atmosferă senzațională”

„Sunt foarte fericit că, foarte probabil, voi semna cu Lech. După cum știți, în vara trecută am fost aproape de un transfer la Lech, dar nu s-a putut atunci. Sunt foarte fericit pentru că Lech e o echipă frumoasă. În tribune e o atmosferă senzațională. E un alt pas în cariera mea. Principaa mea calitate este tehnica. Îmi place să joc în echipe care atacă și care pun presiune pe adversar. Sper că vom celebra multe succese împreună”, le-a spus Mihai Răduț celor de la site-ul lui Lech Poznan. 

Răduț a făcut vizita medicală la Lech Poznan

Răduț a făcut vizita medicală la Lech Poznan

După 20 de etape din actualul sezon, Lech Poznan, echipă înființată în 1922, poreclită „Feroviarii”, are în palmares 7 titluri de campioană a Poloniei, 5 Cupe și 6 Supercupe. Lech ocupă locul 5, cu 32 de puncte, la 7 lungimi de liderul Jagiellonia. Antrenorul „alb-albaștrilor” este croatul Nenad Bjelica.

Târcoveanu, la Lechia Gdansk

Un alt român care este gata de o mutare în campionatul polonez este, surprinzător, dinamovistul Andrei Târcoveanu, carea fost ofertat de Lechia Gdansk, formație care are tot 39 de puncte, exact ca liderul Jagiellonia. Andrei Târcoveanu (19 ani) a jucat mai mult la Dinamo II, marcând 6 goluri, având apariții sporadice în prima echipă a „câinilor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.