De Ciprian Iana,

Tenismenul iberic va deschide o franciză a academinei sale de tenis în Kuweit.

Proiectul noii acedemii de tenis a fost prezentat, zilele trecute, de către Toni Nadal, unchiul tenismenului și de Maria Isabel, sora lui Rafael Nadal.

De asemenea, la eveniment a fost prezent și fostul fotbalist portughez Nuno Marques, cel care va fi șeful academiei din Kuweit.

Conform proiectului, Rafael Nadal intenționează să construescă un centru de antrenament impozant, cu nu mai puțin de 18 terenuri, dintre care unul central, care va avea 5.000 de locuri.

Proiectul este în stadiu avansat, astfel că inaugurarea noii academii de tenis urmează să aibă loc la început anului viitor, în luna februarie.

Lansată în 2016, la Manacor (insula Mallorca), academia lui Rafael Nadal are deja două centre satelit, în Grecia şi în Mexic, iar acum se va extinde în Golful Persic, notează Agerpres.

Citeşte şi:

UEFA vorbește despre Ilie Năstase și Constantin Brâncuși. Cum este descris orașul București

Biletele pentru Euro 2020 sunt scoase la vânzare. Când are loc evenimentul

Tomas Ryde, prima reacție, după umilința cu Spania: ”Ne-am pierdut încrederea”

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile
HOROSCOP

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile