Rareș Cojoc, al 10-lea titlu de campion național la dans sportiv

Comentează
Arhiva foto

S-au încheiat întrecerile Campionatului Național de Dans Sportiv, competiție ce a fost găzduită, în perioada 2-3 martie 2019, de Sala Sporturilor din Brașov! A fost un concurs de ținută, desfășurat la standarde internaționale, într-o organizare fără cusur, sub ochii unei asistențe numeroase.        

     La start s-au aliniat peste 300 de perechi, sub supravegherea a 20 de arbitri din 18 țări, președintele juriului fiind Cristian Parnescu, director de concurs - Otto Varga, iar observator federal - Costinel Mihaiu. Remarcabilă rămâne performanța lui Rareș Cojoc, care a cucerit al 10-lea titlu de campion național, la secțiunea Standard (Adulți), de data aceasta alături de Andreea Emilia Matei (DANSUL VIORILOR Reghin - PAS ÎN DOI București). De asemenea, la secțiunea Latino (Adulți), unde au concurat patru perechi din top 50 mondial, bătălia finală s-a dat între doi foști campioni mondiali, câștig de cauză având Alexandru Ionuț Miculescu, alături de Andra Păcurar (DANCE SPIRIT Timișoara). De precizat că există trei perechi care la o secțiune au ieșit campioni, iar la cealaltă sunt vicecampioni.Campionatele Naționale de la Brașov au reprezentat și ultimul examen înaintea etapei de GrandSlam, care se va desfășura la Sala Polivalentă din București, în perioada 16-18 martie, unde va fi prezentă toată elita dansului mondial.Podiumul Campionatului Naţional de Dans Sportiv (Braşov, 02.03.2019 – 03.03.2019) pe secţiuni şi pe categorii de vârstă, a fost următorul: Standard Copii I (6-9 ani)Rank      No.        Couple Team

  1. 364 DARIUS, Toma / ALESSANDRA MARIA, Dediu    RAY'S DANCE Piatra Neamt
  2. 459 ALIN ROBERT, Meghesan / SONIA NICOLETA, Moldovan             DANCE ART Targu Mures
  3. 486 EDUARD VASILE, Dinca / MARIA IRINA, Aldescu               SP. STUD. UNIV. BUC. Bucuresti - MIHAI PETRE Bucuresti

Latino Copii I (6-9 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 280 EDUARD ALEXANDRU, Moraru / MARIA, Matrescu        KASTA MORRELY STAR Iasi - DANCE ENERGY Iasi
  2. 514 DARIUS, Toma / ALESSANDRA MARIA, Dediu    RAY'S DANCE Piatra Neamt
  3. 181 ALIN ROBERT, Meghesan / SONIA NICOLETA, Moldovan             DANCE ART Targu Mures

 Standard Copii II (10-11 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 14 ALBERT, Ivan / ANA REBECA, Mitica        ONE DANCE Bucuresti
  2. 483 SABIN MATEI, Buzdugan / REBECA, Tomita         ADAMAS Bacau
  3. 381 DAVID ALEXANDRU, Catrina / DARIA IOANA, Suciu        MIHAI PETRE Bucuresti

 Latino Copii II (10-11 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 11 MARIUS TIBERIU, Padurean / ADELINA, Stanciu               MYSTIC Resita
  2. 207 DAVID ALEXANDRU, Catrina / DARIA IOANA, Suciu        MIHAI PETRE Bucuresti
  3. 37 PATRICK CRISTIAN, Costea / IULIA ELENA, Gradea          MIRTYS DANCE Timisoara

 Standard Juniori I (12-13 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 398 ALEX, Rusu / MAYA, Rusu           DANCE ENERGY Iasi
  2. 126 RAZVAN ANDREI, Zaharia / MARIA, Tarzianu Ana            DANCE ENERGY Iasi
  3. 142 ALEXANDRU, Vatafu / SOFIA, Rosu Maria           ZEDAN´S Bucuresti - GENERATIA 9 Bucuresti

 Latino Juniori I (12-13 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 397 RAZVAN ANDREI, Zaharia / ANA MARIA, Tarzianu           DANCE ENERGY Iasi
  2. 424 ANDREI CLAUDIU, Sasebes / DIANA, Botarel     DANSUL VIORILOR Reghin
  3. 400 ARMAND, Georgescu / CLARA, Mata    SP.STUD.UNIV.BUC. Bucuresti - MIHAI PETRE Bucuresti

 Standard Juniori II (14-15 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 348 LUCA TEODOR, Butnaru / JULIA DENISA, Bidica PAS IN DOI Bucuresti
  2. 278 RARES EMANUEL, Vadana / TEA MARIA, Neculae           CSM GALATI Galati
  3. 40 RADU STEFAN, Besleaga / BLANKA LORENA, Podar Petho          DANCE STUDIO Iasi - DANCE ART - CSS TARGU MURES Targu Mures

 Latino, Juniori II (14-15 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 348 RARES EMANUEL, Vadana / TEA MARIA, Neculae           CSM GALATI Galati
  2. 400 IULIAN THEODOR, Barbu / MARISA ERIKA ROBERTA, Ciotoianu GENERATIA 9 Bucuresti - VOLUNTARI 2005 Voluntari
  3. 278 ALEXANDROS, Dimosthenous / DANIELA ALEXANDRA, Ilco        VIOLET Bucuresti - ALESSIA DANCE Bucuresti

 Standard Tineret (16-18 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 40 SEBASTIAN ALIN, Zicoane Heler / ANCA, Copos               SPORTIM DANCE Timisoara
  2. 146 DRAGOS MARIAN, Comsa / ALEXANDRA CRISTINA, Bujor           SP. STUD. UNIV. BUC. Bucuresti - ZEDAN'S Bucuresti
  3. 321 LUCIAN CONSTANTIN, Boldojan / ROXANA MARIA, Dinca          GENERATIA 9 Bucuresti - MIHAI PETRE Bucuresti

 Latino Tineret (16-18 ani)

  1. 325 ALEXANDRU CRISTIAN, Mihai / MELISSA ROBERTA, Ababei        GENERATIA 9 Bucuresti
  2. 465 MARIUS ERIC, Nitu / IOANA ANTONIA, Iosub    ALESSIA DANCE Bucuresti - DANCE ENERGY Iasi
  3. 474 LUCIAN CONSTANTIN, Boldojan / ROXANA MARIA, Dinca          GENERATIA 9 Bucuresti - MIHAI PETRE Bucuresti

 Standard Adulti (19-34 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 292 RARES, Cojoc / ANDREEA EMILIA, Matei              DANSUL VIORILOR Reghin - PAS IN DOI Bucuresti
  2. 89 MARCO, Sirocchi / DORA, Kilin  FAN DANCE CLUB Brasov - CRYSTAL TOP DANCE Cluj-Napoca
  3. 582 PAUL IONUT, Rednic / ROXANA, Lucaciu             RUS TEAM Baia Mare - MAGNUM VRD Timisoara

 Latino Adulti (19-34 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 14 ALEXANDRU IONUT, Miculescu / ANDRA, Pacurar          DANCE SPIRIT Timisoara
  2. 483 PAUL ADRIAN, Moldovan / CRISTINA MARIA, Tatar       GENERATIA 9 Bucuresti
  3. 412 MIHAI VLAD, Paraschiv / IRINA ELENA, Tudorache          CSM GALATI Galati - GENERATIA 9 Bucuresti

 Standard Seniori I (35-44 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 578 SILVIU ADRIAN, Nedelcu / NICOLETA, Nedelcu CSM Bucuresti Bucuresti
  2. 460 MARIUS, Momocea / SUZANA, Bunescu             IMPETUS Bucuresti
  3. 414 TRAIAN MARCEL, Oporanu / FLORINA CLAUDIA, Oporanu          MAREA GENERATIE VIITOARE Slatina

 Latino Seniori I (35-44 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 239 MIHAI SABIN, Dragnea / ANDREEA CARMEN, Dragnea D'ESTINY DANCE Pitesti
  2. 42 MARIUS, Momocea / SUZANA, Bunescu             IMPETUS Bucuresti
  3. 344 NICOLAE GEORGE, Bucur / MONICA, Moisanu  BUCURIA DANSULUI Ploiesti - AKIRA Bucuresti

 Standard  Seniori II (45-54 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 277 FLORIN, Talpes / ROXANA MARIUCA, Talpes     MIHAI PETRE Bucuresti
  2. 399 PAUL, Potolea / ANA MONICA, Motoc PHOENIX Bucuresti - HOBBY DANCE Bucuresti
  3. 439 CRISTIAN, Pavel / PARASCHIVA, Coman              HOBBY DANCE Bucuresti

 Latino Seniori II (45-54 ani)Rank      No.        Couple Country

  1. 286 CRISTIAN, Pavel / PARASCHIVA, Coman              HOBBY DANCE Bucuresti
  2. 264 PAUL, Potolea / LIANA CONSTANTINA, Curca   PHOENIX Bucuresti
  3. 493 ADRIAN RADU, Butnarescu / ROXANA ELENA, Maruta  HOBBY DANCE Bucuresti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală