Libertatea: Pe ce şi pe cine mizezi contra Bosniei?
Răzvan Lucescu: Pe susţinerea fanilor, Giuleştiul va crea o presiune fantastică! Pe entuziasmul campionilor de la Oţelul, pe cei de la Timişoara şi pe cei de la Vaslui! Pe jucătorii cu experienţă, precum Tamaş şi Mutu.
Şi cu victorie cu Bosnia, calificarea tot n-ar fi uşoară.
Uşoară n-a fost nici la începutul preliminariilor, de ce ar fi uşoară acum?! Însă nu e imposibilă. Am încredere în cei convocaţi că vor răzbuna toate scandalurile din ultima vreme. Scandalurile sunt de foarte mult timp şi au fost foarte agresive la adresa naţionalei.
Chivu vrea de doi ani să se retragă
Se zvoneşte că pleci şi te duci la Rapid…
În cazul eşecului, nu mai avem şanse de calificare. O să plec şi las scaunul liber. Va veni alt antrenor, e logic să fie luat în calcul Cosmin Olăroiu, un tehnician meritoriu. Mai vorbim în seara de 3 iunie despre naţională sau despre Rapid.
Ai încercat să-l întorci pe Cristi Chivu?
Îmi pare rău de decizia sa de a se retrage. E un exemplu pentru toţi copiii. Voia să renunţe la lot de acum doi ani. Au mai fost şi alţii care au dorit să plece, dar i-am întors. Am încercat din nou cu el, dar n-am reuşit.
Dacă ai fi jurnalist, ce ai titra în cazul unui eşec?
Nu e normală întrebarea! Respectaţi-mă, nu vă bateţi joc de mine.