Scandalul începutului de sezon, declanșat în jurul legii „under 21”, este de parte de a se termina. Mai mult, cei care sunt împotriva acestei legi se gândesc la un pas în față în acest război.Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, este unul dintre cei mai inverșunați contestatari ai „legii Vochin”. Consilierul președintelui Burleanu a spus că FRF e gata să folosească metode „intervenționiste”, adică să le facă „bine” cu forța cluburilor. „Peste doi ani îmi vor mulțumi”, s-a umflat în pene Andrei Vochin, inițiatorul acestei legi atât de controversate."Sunt foarte mulți jucători din campionatul românesc care vor face o plângere scrisă către CNCD (n.r. - Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării), pentru că mulți dintre ei se simt discriminați. Nu este normal. Jucăm fotbal, nu se poate ca cineva să îți impună un jucător sub 21 de ani. Încerc să rezolv și această problemă cu Florin, îmi pare rău pentru el, dar asta este situația acum", a declarat Reghecampf.Știu fiind faptul că Anamaria Prodan, soția antrenorului stelist, este impresară și are mulți jucători din Liga 1 sub influență, e evident că Reghe are „masă de manevră” pentru această acțiune.