Stanislas Wawrinka este câștigătorul surpriză de la Roland Garros. Elvețianul a făcut meciuri mari la Paris. După ce l-a doborât pe marele Roger Federer, în finală, ”Stan the Man” a dispus de liderul mondial Novak Djokovici, cel care râvnea la primul trofeu la Roland Garros.Stan a reușit să confirme astfel că nu a fost întâmplătoare victotoria de la Australian Open, de anul trecut, deși atunci l-a învins pe un Rafael Nadal accidentat. Acum, a dispus de un Djokovici sleit de forțe.Cu un fizic durduliu, cu un pic de burtă, Wawrinka a impresionat cu reverul său cu o mână, despre care se spune că este cel mai bun din circuitul mondial.Ultimul român care s-a duelat cu Wawrinka este Mariu Copil. Se întâmpla, la sfârșitul lunii ianuarie.Marius Copil (locul 194 in clasamentul ATP) reușea un meci mare în turul doi, în fata deținătorului trifeului 6-7 (4) si 6-7 (4), 3-6. Copil a servit 14 ași pe durata celor trei seturi, a avut șansa de a face break în setul 3, dar Wawrinka (4 ATP) a revenit.
”L-am văzut dezbrăcat în vestiar pe Wawrinka. Nu este deloc gras. E bine făcut, este doar fibră! E un tip OK, nu este deloc fițos. Iar ca lovituri, reverul lui cu o mână este amrcă înregistrată. Djokovici nu i-a putut fae față, la cum a jucat Wawrinka. Aud pe multă lume că Nole n-a fost la capacitate maximă, că... Nu este vorba despre asta, ci despre faptul că nu ai ce să-i faci unui astfel de adversar”, povestește Copil despre Wawrinka.