Astfel, tricolorii ocupă locul 37 în acest top, în timp ce viitorii lor adversari sunt pe locul 39. În acest moment, România are cu zece puncte mai mujlt decât Islanda în clasamentul FIFA.

În ceea ce privește meciul de baraj cu Islanda pentru calificarea la Euro 2021, programat, inițial în martie, ar putea avea loc în octombrie sau în noiembrie, a anunțat Daily Mail.

Pentru a ajunge la turneul final al Campionatului European de fotbal amânat pentru 2021, tricolorii trebuie mai întâi să treacă de Islanda în barajul din Liga Națiunilor, programat în deplasare.

Dacă va câștiga, România va mai susține încă un baraj, în deplasare, cu învingătoarea din partida Bulgaria – Ungaria, pe care va trebui să-l câștige pentru a ajunge la Euro 2021.

Bulgaria și Ungaria nu sunt în primele 50 de echipe în clasamentul FIFA.

Citeşte şi:

Un fermier a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că nu și-a putut justifica prezenţa în Timişoara. Ce acuză bărbatul și ce spune IPJ Timiș

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României de 16 miliarde de lei pentru susținerea IMM-urilor

Terenul afectat de alunecarea produsă la Azuga aparţine Familiei Regale: „În ultimii 19 ani, nu s-au făcut defrişări”

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Știrileprotv.ro
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)