România, nici o medalie la Campionatele Europene de judo 2018! De 15 ani nu s-a mai întâmplat această contraperformanță.România a încheiat Campionatele Europene de judo de la Tel Aviv fără a câştiga vreo medalie, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2003, de la ediţia găzduită de Dusseldorf.Cei trei sportivi care au evoluat sâmbătă, în ultima zi a competiţiei de la Tel Aviv, au părăsit întrecerile după primele tururi.La cat. 90 kg, Eduard Şerban l-a învins în primul tur pe bosniacul Rijad Dedeic, iar apoi a fost învins de spaniolul Nikoloz Sherazadishvili.
Luca Kunszabo a fost întrecut în primul tur la cat. 100 kg de francezul Cyrille Maret.La cat. +100 kg, Vlăduţ Simionescu a pierdut în primul tur la olandezul Henk Grol.România a participat cu 11 judoka la Europenele de la Tel Aviv, 6 la masculin şi 5 la feminin, cel mai bun rezultat fiind obţinut de Andreea Chiţu, locul 7 la cat. 52 kg.Rusia a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii, cu 4 de aur, 1 de argint şi 3 de bronz, urmată de Franţa, 3-2-0 și de Belgia, 1-1-0, notează Agerpres.
FEMININcat. 78 kg1. Madeleine Malonga (Franţa)2. Audrey Tcheuméo (Franţa)3. Natalie Powell (Marea Britanie)3. Anna Maria Wagner (Germania)cat. +78 kg1. Romane Dicko (Franţa)2. Larisa Ceric (Bosnia)3. Tessie Savelkouls (Olanda)3. Elizaveta Kalanina (Ucraina)MASCULINcat. 90 kg1. Mihail Igolnikov (Rusia)2. Nemanja Majdov (Serbia)3. Theodoros Tselidis (Grecia)3. Nikoloz Sherazadishvili (Spania)cat. 100 kg1. Toma Nikiforov (Belgia)2. Cyrille Maret (Franţa)3. Peter Paltchik (Israel)3. Zelim Koţoiev (Azerbaidjan)cat. +100 kg1. Lukas Krpalek (Cehia)2. Tamerlan Başaev (Rusia)3. Stephan Hegyi (Austria)3. Henk Grol (Olanda)