Motivul acestei decizii este nerespectarea mai multor clauze contractuale, fapt care a generat neîndeplinirea obiectivelor de performanță stabilite de comun acord de World Rugby și Federația Română de Rugby și asumate de cei doi antrenori.

În urma analizarii rapoartelor pregătite de  toți membrii staff-ului echipei naționale și în contextul rezultatelor obținute în partidele internaționale din luna noiembrie, membrii Biroului Federal au decis în unanimitate rezilierea celor doua contracte, la sedința în care a fost luata hotărârea fiind prezent și consultantul World Rugby pentru proiectul de Înaltă Performanță Tier 2, Richie Dixon.

Au fost începute deja de către forul  mondial și Federația Română de Rugby demersurile în vederea identificării celor mai potrivite persoane care să îi pregătească pe Stejari în viitoarea campanie din cadrul Rugby Europe International Championship, care va debuta la începutul lui 2019.

În luna noiembrie, România a sustinut trei meciuri, în care a înregistrat o victorie și două înfrângeri. În prima întâlnire România a învins Portugalia cu 36-6, aceasta victorie menținându-i pe Stejari în primul eșalon al Rugby Europe International Championship.

Celelalte două meciuri, partide test World Rugby, au fost pierdute de Stejari cu 31-5, în fața echipei Statelor Unite ale Americii și cu 27-20, în fața Uruguayului.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări

FOTO: FRR.RO

FOTO/ La primărie, pe pavele, la școală, prin  noroi. Cum explică primarul: „Acolo e șantier, doar nu era să construiesc școala în altă parte și să o plantez în Prigoreni”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3

Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI