România a învins Senegal, scor 29-24, în al doilea meci de la Mondialul de handbal feminin din Japonia. Victoria vine la o zi după înfrângerea rușinoasă în fața Spaniei, notează GSP.RO.
UPDATE: România s-a impus la o diferență de cinci goluri în cel de-al doilea meci din grupă. Tricolorele au fost tot timpul în avantaj în fața senegalezelor, având la un moment dat un avans de șapte goluri.
Cristina Neagu a fost marcatoarea echipei cu 13 goluri.
UPDATE: La pauză, România conduce cu trei goluri echipa senegalezelor, după ce a avut și un avans de șapte goluri.
Scorul este de 15 - 12.
De ce se anunță greu meciul?
Tricolorele au avut meciuri grele cu formații din Africa.
Acum, Senegalul, în premieră la un CM, are câteva puncte forte. În primul meci l grupei a fost egala Muntenegrului, pierzând abia pe final, 25-29.
Dacă naționala Rusiei va fi în Top 7, atunci al doilea loc al Europei pentru turneele de calificare va fi ocupat de România, după locul 4 la Euro 2018. Franța este deja calificată la Jocurile Olimpice, iar Olanda ar deveni naționala nr. 1 de pe Bătrânul Continent pentru ”preolimpice”.
Avem nevoie ca Rusia şi Olanda să fie în primele 7 şi eu cred că ambele vor fi. Aşa, România merge în grupa pentru Olimpiadă datorită locului 4 de la Euro şi cred că şi în rândul Federaţiei, şi al lotului, există o relaxare din acest punct de vedere.
Fostul selecționer Gheorghe Tadici:
Clasament grupa C
1. Ungaria 2p (39-15)
2. Spania 2p (31-16)
3. Muntenegru 2p (29-25)
--------------------------------
4. Senegal 0p (25-29)
5. România 0p (16-31)
6. Kazahstan 0p (15-39)