România, umilită de Spania în prima zi a Campionatului Mondial de handbal!

Comentează
Arhiva foto

România a pierdut categoric în fața Spaniei, scor 16-31, în primul meci de la Mondialul de handbal feminin din Japonia.

UPDATE: România a debutat cu stângul la Campionatul Mondial de handbal, suferit cea mai drastică înfrângere din ultimii 8 ani.

Ibericele au câștigat categoric la o diferență de 15 goluri, după un meci slab, lipsit de idei al tricolorelor.

Ultima oară când România a pierdut la o diferență atât de mare a fost în 2011, în fața Franței, scor 20-39, notează Gazeta Sporturilor, singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia.

UPDATE: România a încheiat prima repriză cu Spania cu un dezavantaj de șapte goluri. În prima repriză, tricolorele au arătat un joc modest, lipsit de idei.

Scorul este 16-9 pentru Spania.

În ultimul deceniu, handbalistele românce au dat de pământ cu Spania, indiferent de competiție.

Norvegia, Franţa şi Rusia sunt creditate cu cele mai mari şanse de a câştiga titlul, în timp ce fetele noastre s-au prăbuşit pe locul 10 după scandalul de dopaj.

Kumamoto simte din plin apropierea de începutul Campionatului Mondial. Mâine va avea loc ceremonia de deschidere, dar şi primul meci al turneului, în care se vor confrunta ţara gazdă, Japonia, şi Argentina. Tot mâine intră în joc şi România, care are un meci extrem de important privind accesul în Main Round, cu Spania.

Sloganul CM: "Mână în mână"

Toate cele 24 de echipe au ajuns în oraş, care a început să se populeze inclusiv cu suporteri veniţi în principal din ţările nordice, dar şi din Olanda şi Franţa.

Conform caselor de pariuri, dar şi specialiştilor, trofeul Mondialului va fi disputat de 3 echipe, cotate cu şanse aproape egale pentru a lua medalia de aur, în ordine: Norvegia, Franţa şi Rusia.

Suntem sub Ungaria, Muntenegru şi Spania

Între ele şi restul naţionalelor e o diferenţă uriaşă, exprimată şi de cotele oferite de agenţi, dar şi de valoarea jucătoarelor din lot. România a fost lovită din plin de scandalul de dopaj al celor de la Corona Braşov, din cauza căruia a fost nevoită să lase acasă 4 jucătoare importante: Laslo, Buceschi, Bazaliu şi Bucur.

Înainte de a se ivi această situaţie, România era văzută cu a 6-a şansă la cucerirea Mondialului. Acum, ea s-a prăbuşit pe locul 10, cu o cotă imensă: 35,00. Suntem sub toate echipele cu care ne luptăm în grupa preliminară pentru calificarea mai departe, Ungaria, Muntenegru, chiar şi Spania. Maghiarele nu doar că sunt peste noi, dar se află pe locul 4, imediat după trioul indestructibil al naţionalelor de pe axa Oslo-Paris-Moscova!

Primele 10 favorite la câştigarea Mondialului

ŢARĂ - COTĂ

  • Norvegia - 3,00
  • Franţa - 3,20
  • Rusia - 4,10
  • Ungaria - 14,00
  • Olanda - 15,00
  • Danemarca - 17,00
  • Muntenegru - 18,00
  • Suedia - 20,00
  • Spania - 25,00
  • România - 35

Cum se face accesul la Olimpiadă

Doar echipa care va câştiga Mondialul va avea biletele rezervate pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Tokyo. Dacă va fi o naţională care e deja calificată, atunci va merge finalista. Primele 7 locuri de la acest turneu final obţin dreptul de a particia în turneele preolimpice, de unde se vor desemna ultimele reprezentative pentru Tokyo 2020. Şi aici apare o condiţie: dacă între primele 7 apar reprezentative deja calificate la JO, exemple fiind Franţa, Brazilia, Coreea de Sud, Angola, Japonia, atunci se va extinde plaja pentru cele care se vor duce în calificări! z

Marile absenţe: Mork, Lekici, Martin

Din păcate, Mondialul va fi lipsit de aportul câtorva handbaliste de clasă. În primul rând e vorba despre Nora Mork. Norvegianca s-a accidentat la CSM şi revenirea ei s-ar putea produce, în cel mai bun caz, în mai, într-un eventual Final Four de Champions League. Apoi, tot din cauza unei accidentări, suferită tot în tricoul lui CSM Bucureşti, va absenta şi Lekici, centrul naţionalei Serbiei, care a suferit o intervenţie la timpan. Extrema Spaniei, Carmen Martin, de la CSM Bucureşti, a declarat și ea forfait în ultimul moment. Din echipa Serbiei va lipsi și golgeterul plavelor la Euro 2018, Katarina Krpez, care este însărcinată. z

13 ţări au câştigat măcar o dată titlul mondial, printre acestea fiind şi România; cele mai multe are Rusia 4, urmată de Norvegia, URSS şi RDG, câte 3

24 de participări are România la Campionatul Mondial din tot atâtea competiţii organizate de IHF. Suntem singura ţară cu procentaj de prezenţă 100%

Se va juca în 5 săli

Park Dome (Kumamoto), capacitate 10.000 de locuri

Aqua Dome (Kumamoto), capacitate 6.400

Prefectural Gymnassium (Kumamoto), capacitate 3.400

General Gymnasium (Yatsushiro), capacitate 2.500

City Overall Gymnasium (Yamaga), capacitate 2.100

GRUPA A

Olanda

Norvegia

Serbia

Slovenia

Angola

Cuba

GRUPA B

Franţa

Danemarca

Germania

Coreea de Sud

Brazilia

Australia

GRUPA C

România

Ungaria

Muntenegru

Spania

Senegal

Kazahstan

GRUPA D

Rusia

Suedia

Japonia

China

Argentina

Congo

  • Se califică în Main Round primele 3 din fiecare grupă, departajarea la egalitate de puncte ţine cont de meciurile directe
  • În Main Round sunt două grupe de câte 6 echipe, grupa A se împerechează cu B şi C cu D
  • Se merge mai departe doar cu punctajul realizat cu echipele care se califică în Main Round
  • Primele două din cele două grupe în Main Round joacă între ele în semifinale

Programul meciurilor României la CM

30.11 - ora 11:00 Spania-România

01.12 - ora 11:00 Senegal-România

03.12 - ora 12:00 Kazahstan-România

04.12 - ora 8:00 Muntenegru-România

06.12 - ora 12:00 România-Ungaria

  • primele trei echipe din grupă merg mai departe ** orele de disputare sunt cele ale României
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
MONDEN
Adela Popescu și Radu Vâlcan | Foto: Instagram
14:39
Ce a făcut Adela Popescu în România în timp ce Radu Vâlcan filma pentru „Insula Iubirii” 2026 în Thailanda: „Pentru el e o traumă”
Premiile Emmy 2026
13:51
Premiile Emmy 2026: The Pitt și Hacks, printre favorite – lista completă a nominalizărilor
POLITIC
Chatbot
14:30
UDMR lucrează la un chatbot secui. ErdélyGPT îți rezolvă problemele „în timp ce faci pălincă”
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Ultimele știri
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
15:38
BYD va lansa în 2027 primele mașini electrice pentru care promite 1.200 kilometri autonomie. Ce este bateria solid-state, cu care le echipează
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
ExclusivInterviu
15:17
Ce se întâmplă în culisele „Burlacii: Foc în Paradis”. Emilia Vlaicu, producător general, face dezvăluiri incendiare
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Imagine cu aviaone care rulează pe o pistă a aeroportului din Mumbai, India, având în prim-plan un Boeing 747
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Bucureștiul devine, între 14 și 20 septembrie, capitala gastronomiei odată cu prima ediție a Bucharest Food Week. Sursă foto: Shutterstock
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
Castel Apafi
Analiză
13:00
Castelul renascentist din Sibiu, unde acum 350 de ani s-a pierdut autonomia Transilvaniei, restaurat cu fonduri europene
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare