Leca a făcut junioratul la Steaua, dar la seniori a jucat pentru FC Brașov, Concordia, Oțelul. Prima sa experiență în străinătate a fost în Irak, la FC Zakho, fiind dus acolo de Ilie Stan. Tot „Iliesta” l-a propus anul trecut la FC Brașov, dar în această iarnă a plecat la TNS (The New Saints), în Țara Galilor.

The New Saints FC domină autoritar campionatul, iar sîmbătă şi-a asigurat un nou titlu de campioană cu şapte etape înainte de final. Debutul lui Leca în tricoul celor de la TNS a avut loc chiar în meciul de sâmbătă cu Bangor City, cîştigat la pas de formaţia fostului „stegar“ cu 4-0, succes care le-a asigurat şi matematic cîştigarea titlului.

Mihai Leca a fost introdus pe teren în ultimele 10 minute ale partidei, iar la final s-a putut bucura alături de colegi şi suporteri de câştigarea titlului. „Sunt fericit, este primul meu titlu la seniori. Ne-am asigurat titlul de campioni, suntem calificaţi şi în semifinalele Cupei, astfel că totul e ok. Am sărbătorit puţin la restaurantul clubului şi, din ce am înţeles, şefii clubului vor organiza o petrecere la Liverpool“, a spus Leca.

Românul Mihai Leca este campion în Țara Galilor! „Sunt respectat şi apreciat“

Fostul fundaş al celor de la FC Braşov spune că la TNS a găsit o echipă stabilă din toate punctele de vedere, astfel că se poate concentra doar asupra fotbalului.

„Sunt foarte mulţumit de ce am găsit la TNS. Aici mă simt apreciat şi respectat. Sper să joc mai mult în acest final de sezon, echipa a mers bine până acum şi e normal ca antrenorul să mizeze pe jucătorii care au dus greul până acum.

Mă voi pregăti în continuare foarte serios şi îmi aştept rândul. În vară echipa va juca în preliminariile Champions League. În fotbalul românesc probleme sunt şi la echipele din Liga I, ce să mai spun de Liga a 2-a…

Când joci la echipă de Liga a 2-a în România şi ai un salariu de 20-30 de milioane şi sunt întârzieri cu lunile, apar problemele. Fiecare jucător are familie, unii au rate la bănci, e greu să te concentrezi doar la fotbal“, a spus fotbalistul lui TNS.

Mihai Leca n-a fost singurul fotbalist care în această iarnă a ales o destinație „exotică”.

Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
PARTENERI - GSP.RO
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
Playtech.ro
A spus tot! Iri Columbeanu, reacție incredibilă după despărțirea Monicăi de Mr. Pink. EXCLUSIV
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Observatornews.ro
"Mi-a omorât-o pe mămicuţa mea!" Strigăt de durere după crima din Călărași, unde o femeie a fost ucisă de cumnatul ei
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
HOROSCOP
Horoscop 29 iulie 2021. Gemenii sunt invitați la toleranță, nu la replici mai acide decât cele adresate lor
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Știrileprotv.ro
Proprietarul unei livezi a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a rămas din munca lui: “Uite și tu mână de om nenorocit”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD
PUBLICITATE
(Publicitate) CONCURS - Câștigă două bilete la UNTOLD