Fostul fotbalist brazilian Ronaldinho, 45 de ani, a ajuns, vineri, 13 iunie, la Cluj-Napoca pentru a participa la meciul demonstrativ de azi, de la Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România. „Dințosul” a fost întâmpinat de primarul Emil Boc și sute de fani entuziasmați, transmite Gazeta Sporturilor.
Primarul Emil Boc l-a întâmpinat pe Ronaldinho la sosirea sa, alături de sute de fani entuziasmați. Edilul i-a urat bun venit și i-a oferit un tricou personalizat: „E o deosebită plăcere să te avem în orașul nostru. Ai foarte mulți fani aici”,
Ronaldinho va juca sâmbătă într-un meci demonstrativ „Ronaldinho&Friends” vs „Team Romania”. Din echipa sa vor face parte vedete precum Robert Pires, Sneijder, Adriano și Marco Materazzi.
Echipa României va include foști internaționali precum Adrian Mutu, Mirel Rădoi și Bogdan Lobonț, sub conducerea lui Ioan Ovidiu Sabău.
Meciul se va juca în format 5+1, pe teren sintetic, în două reprize de 30 de minute, cu o pauză de 20 de minute.
Campion mondial în 2002, deținător al Ligii Campionilor cu FC Barcelona (2006) și câștigător al Balonului de Aur (2012), Ronaldinho, 97 de selecții și 33 de goluri la națională, rămâne una dintre cele mai iubite personalități ale sportului la nivel mondial.