Săpunaru a dezvăluit viitoarea destinație, după despărțirea de Rapid. Ură pe roșu și albastru
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cristi Săpunaru (31 de ani) se desparte din nou de Rapid. Fundașul dreapta a acordat un interviu special pentru site-ul oficial al clubului înaintea meciului de astăzi, cu Pandurii. fcrapid.ro: Când ai fost prima dată pe Giuleşti, Cristi, şi cu cine?Cristian Săpunaru: Se întâmpla în toamna lui 1993, la un meci cu Petrolul Ploieşti. N-am să uit niciodată acea zi. Jucam de pe atunci la Progresul, la juniori, şi m-a luat tatăl unui coleg la meci. Am rămas impresionat de tot ce era acolo. Cum cântau suporterii, cum se dăruiau jucătorii. Aveam numai 9 ani, dar mi-am dat seama că sunt născut pentru a ţine cu această echipă. Mă treceau toţi fiorii la fiecare vibraţie a tribunei şi la fiecare fază de atac pe care o aveam.Până atunci aveai vreo legătură cu Rapid?
Nu, pentru că eu sunt din Cotroceni. Acolo am copilărit, acolo am început fotbalul şi, cum era normal, ţineam cu Progresul, care era echipa mea. Dar totul s-a schimbat radical în acea toamnă, când am fost pe Giuleşti. Ţineam mult şi la Progresul, fiindcă acolo munceam să devin fotbalist, dar inima mea era deja a Rapidului.Bănuiesc că erai nelipsit de la meciurile Rapidului…
Da, păi pe Giuleşti am fost mereu până când am plecat în străinătate. Bine, în limita timpului disponibil, adică nu puteam merge dacă aveam eu meci sau dacă eram în cantonament, ori dacă aveam vreun antrenament. Îţi dai seama… În rest, nu am lipsit şi, crede-mă, că nu am avut vreodată probleme cu cei de la Progresul.
Cuprins:
Fundaș reprofilat din atacant
Dar în deplasări?
Am fost în zeci de deplasări, nu le mai ştiu numărul! Oricum, sunt multe, dar asta s-a întâmplat până la 18 ani. După ce am debutat în Liga 1, în toamna lui 2002, n-am mai avut cum să merg. Aveam statut de profesionist şi nu-mi mai permiteam să fac asta, chair dacă de multe ori mi-au lipsit deplasările. Consider că în viaţă totul trebuie făcut la timpul lui, iar eu eram acum fotbalist de prima ligă.Îţi mai aduci aminte debutul la Progresul?
Da, da! Perfect! A fost prin noiembrie 2002, cam aşa. Aveam meci în Cupă, la Caracal, şi am bătut cu 3-0. Am dat şi un gol. Eu jucam atacant atunci, dar am fost reprofilat fundaş central de Cosmin Olăroiu. Ulterior, Cristiano Bergodi a fost cel care m-a pus pe banda dreaptă a defensivei şi se pare că e postul care mi s-a potrivit foarte bine.
Ofertat și de FCSB
Înainte să ajungi la Rapid, în vara lui 2006, ai avut ofertă de la FCSB. Ce şanse erau să te duci acolo?
Mă voiau Rapid, Timişoara şi ei. Când am auzit de Rapid, îţi dai seama că numai acolo îmi stătea capul. Era visul meu să joc în tricoul echipei pe care o iubeam de 13 ani. Aşa că n-a fost prea dificil să aleg. Nici măcar n-am stat la discuţii, fiindcă voiam din toată inima să joc pe Giuleşti.Cum ai ajuns la Rapid?
Păi m-a luat deoparte domnul Iacov, care atunci era patron la Progresul, şi mi-a spus că mă vrea domnul George Copos. Când am auzit, ziua aia devenise una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Eram foarte încântat, aşa că abia aşteptam să mă întâlnesc cu dumnealui să semnez contractul. Am fost la mare şi acolo ne-am văzut, fiindcă şi el era în acele zile. Dani Coman a fost intermediar. Adică eu nu m-am dus atunci la mare special pentru asta, ci în vacanţă, dar cum era şi el acolo, Dani Coman m-a anunţat şi aşa ne-am întâlnit şi totul a fost semnat în scurt timp.După ce ai cucerit Liga Europa cu Porto, la festivitatea de premiere, ai avut pe braţ un fular al Rapidului. A fost un gest premeditat?
Nu. La final, am dat de un suporter rapidist în tribună, care avea acel accesoriu. El mi l-a oferit şi l-am luat în secunda imediat următoare, legândumi-l strâns de mână. A fost un moment important al vieţii mele şi mi s-a părut firesc ca şi Rapid să facă parte din el.
Cu sigla Giuleștiului pe brațul drept
Apoi ţi-ai tatuat sigla Rapidului pe braţul drept. Era în plan?
Mi se pare că a fost în acelaşi an, 2011. Da, întotdeauna am vrut să o tatuez, şi atunci am considerat că e momentul potrivit să o fac. Întâi mi-am făcut tatuaj cu soţia şi fetiţa mea, apoi cu sigla. Sunt iubirile mele, chiar dacă nu se pot compara, fiindcă sunt sentimente total diferite, dar foarte puternice!Care este cel mai important gol pe care l-ai dat pentru Rapid?
Logic, pentru mine, e cel pe care l-am dat împotriva Stelei, atunci când am pierdut la masa verde. Din păcate, el nu contează, n-are valoare în statistică, însă pentru mine a însemnat enorm atunci şi va avea o însemnătate aparte, chiar dacă în cărţile de istorie nu va rămâne scris…Apropo de cazul “Bricheta”… Cum a fost atunci?
Foarte neplăcut… O victorie ne apropia la un punct de CFR Cluj. Treceam peste Steaua şi eu consider că aveam forţa necesară să luăm campionatul. Dar deznodământul îl ştie toată lumea… O amărâtă de brichetă şi o decizie a oficialilor a schimbat istoria. Asta este, nu mai avem cum să dăm timpul înapoi…Ai evoluat în ambele meciuri cu FCSB, atât în cel câştigat de Rapid cu 5-1, când ai fost şi cel mai bun om de pe teren – cel puţin aşa susţinea presa –, cât şi în victoria de anula cesta din Ghencea, scor 1-0. Care dintre ele este mai importantă?
Stai puţin, că n-am fost eu omul meciului, ci cei care au dat golurile!!! Sunt două momente total diferite. În 2010 am obţinut cea mai mare victorie împotriva lor în campionat şi sunt convins că pe ei i-a durut foarte mult acea diferenţă. A fost un moment istoric, foarte fericit. Pe de altă parte, victoria de anul ăsta a fost una extrem de dulce de asemenea. A fost la ei acasă şi a însemnat o bătălie câştigată în lupta pentru evitarea retrogradării…Ai jucat şi la Porto, una dintre cele mai mari echipe ale Europei, unde ai fost, de asemenea, adulat de fani. Cum ai reuşit?
Porto este un club uriaş, cu fani mulţi şi pătimaşi, care apreciază dăruirea fotbaliştilor. Eu tot ce am făcut în viaţă, am făcut cu inima, iar asta s-a văzut şi pe teren, motiv pentru care fanii m-au iubit şi simt că nu mă vor uita. Nici eu nu voi uita vreodată FC Porto. Este un club care îmi va rămâne pe viaţă în suflet, fiindcă acolo am atins apogeul carierei.
Visează la Serie A, a refuzat Crystal Palace, din cauză că erau roș-albaștri
Ai jucat la Porto şi doi ani în campionatul Spaniei. Unde îţi doreşti să mai joci?
Serie A! Acolo vreau să evoluez şi nu pentru că s-a scris că mă vrea Udinese. Deocamdată nu este nimic adevărat, fiindcă nu am semnat nimic. Mai multe aş putea spune doar după ce aş parafa actele. Oricum, în Italia îmi doresc mult de tot să joc!Este adevărat că, înainte să semnezi cu Elche ai refuzat o echipă din Premier League, pe Crystal Palace, din cauză că aveau culorile roş-albastru?
Da, este adevărat! Nu a fost factorul hotărâtor care m-a determinat să nu semnez cu ei, dar a fost unul dintre motive. Logic, nu le-am zis lor asta, dar cei care au negociat pentru mine ştiau că sunt cam reticent la aceste culori (râde). Sigur, repet, nu ăsta a fost factorul decisiv care m-a împiedicat să mă înţeleg cu englezii, dar a contat şi el la acea vreme.
Este cel mai mare vis al tău să câştigi un titlu alături de Rapid?
Aş putea spune că da. De fapt, visul meu este să iau un event cu Rapid. Dacă nu, măcar titlul! Ca jucător, ca antrenor, nu contează! Îmi doresc neapărat să-l câştig şi trebuie să reuşesc la un moment dat!
Revii la echipa naţională după patru ani. Ultimul meci a fost acel 3-0 cu Bosnia pe Giuleşti, când ai ratat un penalty…
Da, a fost un moment dulce, dar amar în acelaşi timp. Era minunat să dau primul meu gol la naţională în faţa suporterilor Rapidului. De aia am şi bătut eu lovitura de la 11 metri. Dar a fost prostia mea… Am vrut să dau scăriţă, însă, când mă îndreptam spre minge, m-am răzgândit. Am zis să nu-mi bat joc de fotbal şi uite că şi-a bătut fotbalul joc de mine (râde). Am tras slab şi mi-a apărat-o portarul. A fost singurul penalty pe care l-am ratat în cariera mea, la seniori…Ai avut o şansă uriaşă pe Stade de France. La 0-0 cu Franţa ai trimis în bară. Consideri că dacă dădeai gol atunci ţi se schimba cariera la naţională în bine?
E greu de spus… Nu cred totuşi… A, da, pe moment clar o schimba. Gândeşte-te că era 0-0 şi, dacă dădeam eu gol, puteam lua trei puncte uriaşe. Când am lovit mingea, am început să mă bucur, fiindcă vedeam cum se duce spre plasă, dar, din păcate, a sărit dintr-un smoc de iarbă şi s-a dus în bară, iar noi am pierdut 2-0 pe final. A fost o mare dezamăgire, dar ăsta e fotbalul… Mai apar şi momente din astea.
