Echipa României care va fi prezentă la Mondialul de Semi-maraton din Copenhaga, Danemarca, 29 martie, este alcătuită din 2 băieţi, Marius Ionescu (PB - 63.20) şi Nicolae Soare (PB - 64.26, campion naţional), şi patru fete, Liliana Danci (PB - 75.51, campioana natională), Elena Moagă (PB - 77.12, loc III CN), Luminiţa Achim (PB - 78.03, loc IV CN) şi Paula Todoran (PB - 72.59, loc V CN). Ocupanta locului II la CN de Semi-maraton, Daniela Cârlan (PB - 72.14) va participa pentru România, conform unor oficiali FRA, la Campionatul Balcanic de Semi-maraton din 6 aprilie, din Albania.
Dintre cei şase alergători doar Marius Ionescu (29 ani) a avut până în acest moment o cursă test, în Olanda, pe care a terminat-o pe poziţia a 4-a (63.16 pe 20 de kilometri). Altfel, în prima zi a Mondialelor de sală, deţinătorul recordului naţional indoor la 1.500 m (3.40:30), Ionuţ Zăizan (30 ani), nu a reuşit să se califice în finala probei, după ce a fost descalificat (a venit pe locul şase în prima serie a calificărilor - 3.50:30).