Trei foști responsabili din fotbalul sud-american, care pledează ca nevinovați în scandalul de corupție de la FIFA, s-au prezentat la tribunalul din Brooklyn unde a început procesul în care sunt acuzați de luare de mită.

Cel mai proeminent dintre acuzați este fostul președinte al Confederației braziliene de fotbal, Jose Maria Marin, în vârstă de 85 de ani, ceilalți doi fiind Manuel Burga, fost președinte al Federației din Peru (2002-2014) și membru al Comitetului pentru dezvoltare al FIFA, în vârstă de 60 de ani, și fostul președinte al Federației din Paraguay și al CONMEBOL, Juan de Angel Napout, 59 de ani.

Toți trei au fost extrădați în Statele Unite și trebuie să plătească cauțiuni între 15 și 20 milioane de dolari pentru a rămâne în stare de libertate până după proces.

Justiția americană anchetează un număr de 42 de persoane și două societăți de marketing sportiv în cadrul uneia din cele mai mari și complexe investigații financiare internaționale făcută vreodată.

Săptămâna trecută, fostul secretar general al Federației de fotbal din Insulele Cayman, Costas Takkas, care a pledat vinovat, în luna mai, în cadrul scandalului de corupție, a fost condamnat la 15 luni de închisoare de un tribunal federal din New York.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Takkas, un britanic în vârstă de 60 ani, a fost al doilea personaj condamnat în cadrul scandalului de corupție „Fifagate”, care a zguduit din temelii forul fotbalistic mondial. Prima persoană trimisă în spatele gratiilor a fost Hector Trujillo, un fost responsabil al fotbalului din Guatemala, condamnat luna trecută la opt luni de închisoare.

Costas Takkas urmează să stea, însă, doar trei luni într-o închisoare din New York, înainte de a fi trimis în Insulele Cayman.

Judecătoarea federală Pamela Chen, care a pronunțat condamnarea lui Takkas, a ținut cont de faptul că acesta a petrecut 10 luni într-o închisoare din Elveția, după arestarea sa la Zurich, în mai 2015, înainte de a fi extrădat în Statele Unite, în martie 2016.

În luna mai, Takkas a pledat vinovat la acuzațiile de conspirație pentru spălare de bani, infracțiune care îi putea aduce până la 20 ani de închisoare.

El a recunoscut că a negociat, primit și transmis o mită de trei milioane de dolari fostului său conducător, Jeffrey Webb, fostul președinte al CONCACAF (Confederația din America de Nord, Centrală și Caraibe).

Webb, originar din Insulele Cayman, a pledat la rândul său vinovat, în noiembrie 2015, pentru că a acceptat peste șase milioane de dolari drept mită. El a fost pus în libertate supravegheată, sentința în cazul său urmând să fie pronunțată pe 24 ianuarie.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Takkas și Webb urmează să returneze împreună suma de 3 milioane de dolari, conform condamnării pronunțate marți.

Arestările care au avut loc în mai 2015, la Zurich, au fost primele din cadrul scandalului de corupție din cadrul FIFA, aproximativ 40 de persoane fiind puse de atunci sub acuzare.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Se construiește o cale ferată de vis în România. Va lega un mare municipiu de o țară vecină
FANATIK.RO
Se construiește o cale ferată de vis în România. Va lega un mare municipiu de o țară vecină
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI