EXCLUSIV | Incredibila poveste a fotbalistului călugărit care a lepădat haina monahală și s-a căsătorit. Două iubiri mai presus de cea de Dumnezeu | FOTO&VIDEO

Comentează
EXCLUSIV | Schimbare radicală pentru Eduard Bandi, fotbalistul român care se călugărise! A renunțat la cele sfinte, a revenit pe teren, s-a însurat și a promovat în Liga 3 cu Bucovina Rădăuți

Schimbare radicală pentru Eduard Bandi, fotbalistul român care se călugărise! A renunțat la haina monahală, a revenit pe teren, s-a însurat cu Laura și a promovat în Liga 3 cu Bucovina Rădăuți (Suceava).Foto: Daniel Vatamanu/www.gazetasv.roCu Daniel Bălan (37 de ani) antrenor, Bucovina Rădăuți a urcat în Liga 3 după cel mai echilibrat baraj: 0-0 în deplasare (17 iunie) și 2-1 pe ”Municipal” (24 iunie) în fața a 3.000 de suporteri, cu ACS Dumitra, reprezentanta județului Bistrița.Pe lista marcatorilor echipei bucovinene, un nume peste care se așternuse praful uitării fotbalistice. Mijlocașul dreapta Eduard Bandi, 35 de ani, a semnat reușita de 2-0, în returul de la Rădăuți - șut senzațional de la 25 de metri. Practic, golul decisiv în economia promovării!

Da, e vorba de acel Eduard Bandi! E fotbalistul care, la începutul anilor 2000, era internațional de tineret cu frumoase perspective, și care, după ce jucase la Tractorul Braşov, la Rapid şi la Sheriff Tiraspol (Republica Moldova), a luat  decizia de a se călugări!

EXCLUSIV/ S-a recăsătorit în pușcărie cu un tâlhar! Asasina sirianului l-a uitat pe amantul închis și el pentru complicitate la crimă

Schimbare radicală pentru Eduard Bandi, fotbalistul român care se călugărise. Daniel Bălan, antrenorul lui: ”Parcă nici nu s-a lăsat”. Ce gol a dat!

Daniel Bălan, fostul fundaș dreapta al Stelei, aflat la prima performanță ca antrenor după ce a preluat Rădăuțiul în martie, a acceptat să-l descrie pe Eduard Bandi, un fotbalist ca o cometă: ”După părerea mea, în ciuda vârstei, are încă valoare de prima ligă! A fost plecat, a stat 15 ani la mănăstire, dar a revenit la finalul anului trecut. Și parcă s-a lăsat ieri, nu se simte deloc pauza! A jucat și la Bradul Putna, aici, la noi, în campionatul județean Suceava. Acea echipă s-a desființat și i-am propus să vină să mă ajute la Bucovina. Oricum, valoare mare, foarte-foarte bun! Joacă mijlocaș dreapta, are tot: condiție fizică, tehnică de invidiat, șut formidabil. Pâi a dat un gol în baraj, numai să-l fi văzut!”.
Internetul ne ajută să vedem ”bijuteria”. Gazetasv.ro, singurul portal de sport din Suceava, a realizat un reportaj video la Rădăuți, cu rezumatul partidei cu Dumitra.

Bandi are o poveste de roman. Viața lui e un mix ireal de fotbal, de aventură, de credință, de dragoste pentru Laura, ființa iubită mai presus de orice, de fotbal, din nou!

Schimbare radicală pentru Eduard Bandi, fotbalistul român care se călugărise. Ce ”carieră”! Motru, Rapid, Lucescu, Sheriff Tiraspol, Mănăstirea Gura Motrului, Putna, Athos și Rădăuți

Edi a început fotbalul la 14 ani, la Motru, fără ştirea părinţilor. La 18 ani a ajuns la Rapidul antrenat de Mircea Lucescu. Era un vestiar care-i cuprindea pe veteranii Nae Stanciu, Sabău, Șumudică, Mutică, Constantinovici, Jean Barbu, Schumacher ori Răzvan Lucescu, dar și pe ”lupii tineri” Raț, Iencsi, Daniel Niculae, Maftei, Pancu sau Tibi Ghioane. Primul lui interviu prevestea ce avea să vină: “Eu nu vreau să supăr pe nimeni, nici măcar pe adversarii mei!”.

Ajuns în Republica Moldova, la Sheriff Tiraspol, unde avea un salariu mai bun şi șanse de a se transfera într-un campionat tare, fundaşul dreapta de la acea vreme, a luat o hotărâre aparent neverosimilă pentru un jucător chemat regulat la naționalele de juniori și tineret: în 2002, a decis să se călugărească! A plecat la Mănăstirea Gura Motrului (Mehedinți) şi şi-a luat numele de Pahomie. O vreme a stat la Mănăstirea Putna, unde a fost inclusiv şoferul starețului.

“Mă-sa i-a băgat chestii religioase în cap. Una peste alta, nu cred că e sănătoasă la cap. Despre mine spunea că sunt diavolul în persoană”, spunea, cu năduf, tatăl fotbalistului, în urmă cu 15 ani.

Schimbare radicală pentru Eduard Bandi, fotbalistul român care se călugărise. ”S-a lăsat din cauză că l-au mâncat impresarii”

”Se spune că tăcerea e cea mai de preț calitate a unui călugăr. E un om de nădejde, credincios şi cu frică de Dumnezeu, iar de câțiva ani e şoferul meu. Nu puteam să dau o astfel de misiune decât unui om în care am mare încredere. Eduard a fost scârbit de ce era în jurul lui, de faptul că nu putea să fie pe propriile picioare. Știți dumneavoastră cum e, mai bine decât mine, s-au băgat impresarii, patronii…”, mărturisea atunci starețul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic.Părintele Pahomie a hotărât acum câţiva ani să plece la Muntele Athos, unde a ajuns unul dintre cei mai însemnați călugări români. Acolo s-a cunoscut cu Gigi Becali, vestit pentru pelerinajele la locurile de pe Sfântul Munte.

Schimbare radicală pentru Eduard Bandi, fotbalistul român care se călugărise. S-a căsătorit cu o rădăuțeancă

Totul s-a întors cu 180 de grade toamna trecută. Părintele Pahomie s-a îndrăgosit de rădăuțeanca Laura și s-a întors în România. Povestea de iubire a mers pe repede înainte, iar cei doi au făcut pasul cel mare la începutul lunii. Visează să rămână împreună până la adânci bătrâneți și să aibă mulți copii.Apropo, dacă o să-l căutați în pozele de bucurie de după promovarea cu Bucovina Rădăuți, n-o să-l găsiți pe Edi! Nu bea sampanie, nu fumează, are acea solemnitate în toate gesturile. Aproape că e la fel ca acum 20 de ani: “Eu nu vreau să supăr pe nimeni, nici măcar pe adversarii mei!”. Peste Bandi au trecut ani de călugărie. A renunțat la haina monahală, dar sigur e mai înțelept. El e Bandi, Eduard Bandi!

Schimbare radicală pentru Eduard Bandi, fotbalistul român care se călugărise. Ce se întâmplă cu Edi Bandi în accepțiunea bisericii

Bandi nu e singurul fost sportiv care a ales calea Domnului. Medaliat cu bronz la Olimpiada de la Sydney în proba de pistol-viteză, tiristul Iulian Raicea (44 de ani) a devenit preot în Thailanda, la Bangkok (unde e stabilit din 2008). Atras de religie încă de pe vremea când era component al lotului olimpic de tir al României, Iulian Raicea şi-a încredinţat viaţa lui Dumnezeu.

Raicea a urcat treaptă cu treaptă, ajungând un personaj important în cadrul Bisericii Ortodoxe din Bangkok, care aparţine de Patriarhia Moscovei. Iniţial, Raicea a fost tuns în monahism (a devenit călugăr), dar între timp a fost hirotonit preot.Acum, fostul medaliat cu bronz de la Olimpiada de la Sydney 2000 în proba de pistol viteză este cunoscut sub numele de ieromonah Serafim. “Este preot-călugăr. Din rândul acestei categorii se aleg arhimandriţii sau episcopii”, explică un reprezentant al clerului din România.Pe site-ul Bisericii Creştine din Thailanda, Raicea este prezentat ca preşedinte al consiliului parohiei “Adormirea Maicii Domnului” din provincia Rachatburi, aflată la 100 de kilometri de Bangkok.

Fost căpitan al Vasluiului și fost la Universitatea Craiova, Bogdan Buhuş (37 de ani) a fost aproape de a se călugări în 2006, dar prietenii şi familia l-au convins să nu renunţe la sportul-rege.

  1. Dan Alexa s-a retras de pe teren! Antrenorul de la Chiajna a jucat ultimul meci, la Viitorul Caransebeș, în barajul pentru Liga 3
  2. Petrolul Ploiești a promovat în Liga 3. Atmosferă fantastică pe stadionul ”Ilie Oană”. Rezultate | FOTO

A făcut infarct în timpul Bacalaureatului. Nu a mai rezistat stresului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!