Jucătoarea poloneză de tenis Agnieszka Radwanska a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia), 7-5, 6-3, în ultimul meci din Grupa Albă a Turneului Campioanelor de la Singapore, și s-a calificat în semifinalele competiției, informează Agerpres.

Radwanska, locul 3 WTA, favorita numărul 2 și câștigătoarea de anul trecut a turneului, s-a impus după o oră și 20 de minute în confruntarea cu o adversară aflată pe locul 5 WTA și favorită N. 4.

În primul meci al zilei, jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza Blanco a obținut o victorie de palmares, cu 3-6, 6-0, 6-1, în fața rusoaicei Svetlana Kuznețova, care era deja calificată.

Penultimul act al competiției se dispută sâmbătă

Grupa Albă s-a încheiat cu victoria Svetlanei Kuznețova, care a obținut 4 puncte (două victorii și o înfrângere), pe locul 2 fiind Agnieszka Radwanska, tot cu 4 puncte. Pe locul 3 s-a clasat Karolina Pliskova, 2 puncte, urmată de Garbine Muguruza Blanco, 2 puncte.

Grupa Roșie a fost câștigată de germanca Angelique Kerber, cu 6 puncte (3 victorii), urmată de Dominika Cibulkova (Slovacia), 2 puncte (3-4 setaveraj), Simona Halep, 2 puncte (2-4), și Madison Keys (SUA), 2 puncte (2-4).

Sâmbătă, 29 octombrie, în semifinale, Kuznețova o va întâlni pe Cibulkova, iar Radwanska va juca împotriva lui Kerber.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.