Vasile Geambazi are 32 de ani, iar unchiul său încarcerat i-a lăsat frâiele celor mai importante afaceri ale familiei. Împreună cu tatăl lui, Constantin Geambazi, Vasile deține, formal, 93% din clubul Steaua! Formal, pentru că nepotul era interfața lui Gigi în Ghencea. Geambazi a notificat Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților că renunța la drepturile pe care le solicitase într-un dosar de despagubire, privind un teren din Voluntari, a informat, vineri, ANRP, intr-un comunicat.Geambazi renunță benevol la despăgubiri de 2-3 milioane de euro, au declarat, pentru HotNews, surse din ANRP. Potrivit comunicatului ANRP, Vasile Geambazi dobândise dreptul de proprietate asupra unui teren de 14,7 ha din orașul ilfovean Voluntari, în urma unui contract de cesiune. Geambazi a renunțat la această despăgubire, pentru că nu dorea să fie asociat cu cazul investigat de DNA legat de Alina Bica, arestată preventiv într-un dosar de corupție.
Cuprins:
Anul trecut, Geambazi obținea 65.000.000 de euro, de pe urma despăgubirilor, însă nu a intrat nicodată în posesia uriașei sume.Potrivit Antena 3, numele lui Vasile Geambazi ar apărea în dosarul instrumentat de Directia Națională Anticorupție, referitor la despăgubirile acordate de ANRP în trecut, în care este investigată și Alina Bica, fost procuror-șef al Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT).De precizat că nu doar ca i-a incredintat acțiuni la Steaua sau i-a dat pe mâna firma Arcom, dar Gigi Becali l-a pus pe nepotul său favorit să conducă și cea mai mare seră din Europa pe care o deține la Popești-Leordeni.