Serena Williams, în vârstă de 41 de ani, nu mai apare în clasamentul WTA, după ce a pierdut toate punctele, informează Agerpres, care preia AFP. Legendara tenismenă ocupa locul 1.204 în momentul participării la Wimbledon.
Serena Williams, care are în palmares 23 de turnee de Mare Şlem câştigate, a revenit în circuit la turneul de la Wimbledon, însă a fost învinsă încă din primul tur de franţuzoaica Harmony Tan. Americanca nu mai participase la niciun turneu în ultimul an, precedentul turneu la care jucase a fost cel de la Wimbledon în 2021.
Serena Williams ocupa locul 1.204 în lume în momentul participării sale la Wimbledon.
O altă legendă a tenisului, elveţianul Roger Federer, nu mai figurează în clasamentul ATP. Roger Federer nu a mai participat la niciun turneu în ultimele 12 luni, de la ediţia trecută de la Wimbledon.
Federer, care speră să mai joace o dată la Wimbledon, prevede să revină în competiţie cu ocazia Laver Cup (23-25 septembrie la Londra), apoi în circuitul ATP la turneul de la Basel (24-30 octombrie). Elveţianul, cu 20 de turnee de Mare Şlem câştigate, care în august va împlini 41 de ani, a suferit în ultimii ani mai multe operaţii la genunchi.